Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) se va reuni pe 21 martie, la Palatul Cotroceni, printre subiectele de pe ordinea de zi aflându-se mandatul României pentru Summitul NATO de la Buxelles.
Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale transmis luni, pe ordinea de zi a şedinţei sunt incluse şi subiecte referitoare la stadiul îndeplinirii, în anul 2016, a Programului privind transformarea, dezvoltarea şi înzestrarea Armatei României până în anul 2026 şi în perspectivă, precum şi activitatea desfăşurată de către instituţiile cu atribuţii în domeniul securităţii naţionale în 2016 şi principalele obiective pentru acest an.
Membrii CSAT vor mai analiza activitatea desfăşurată anul trecut de către Consiliul Operativ de Securitate Cibernetică, precum şi de către Centrul Naţional de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică (CERT-RO) şi Planul de activitate pentru anul 2017.
Administraţia Prezidenţială precizează că în cadrul şedinţei vor fi abordate şi alte subiecte de interes pentru securitatea naţională.
Ultima şedinţă a CSAT a avut loc pe 31 ianuarie şi a fost prima la care au participat membri din Cabinetul Grindeanu.