Antena 3 CNN Actualitate Ședința Camerei Deputaților a fost oprită din cauza stării de sănătate a ministrului Dezvoltării

Ședința Camerei Deputaților a fost oprită din cauza stării de sănătate a ministrului Dezvoltării

Ședința Camerei Deputaților de marți a fost oprtită din cauza stării de sănătate a ministrului Dezvoltării, Ion Ștefan.

Ședința Camerei Deputaților a fost oprită din cauza stării de sănătate a ministrului Dezvoltării
Sursa foto: Hepta
09 Iun 2020   •   16:47

În ședința Camerei Deputaților de astăzi trebuia să se dezbată moțiunea simplă “Guvernul PNL după Grindă se cunoaşte!”. Dezbaterea urmează să aibă loc la o altă dată.

”Din cauza stării de sănătate a dlui ministru Ion Ștefan, în urma consultării cu liderii de grup, vom finaliza citirea moțiunii azi, iar dezbaterea va avea loc la o altă dată pe care o vom stabili de acord”, a anunțat președintele de ședință, Florin Iordache.

După ce a citit moțiunea simplă, el a declarat ședința închisă.

Ministrul Ion Ştefan este acuzat, în moţiunea simplă iniţiată de PSD, prin care i se cere demisia, de fals în acte publice, “neanchetat încă de organele abilitate, din motive greu de înţeles”.

“Dacă marele dramaturg Ion Luca Caragiale ar fi trăit în zilele noastre, cu certitudine ar fi găsit în ministrul o sursă inepuizabilă de inspiraţie pentru comediile sale în care a surprins atât de bine viciile, neputinţele, orgoliile şi aroganţa clasei politice din România”, susţin semnatarii moţiunii simple.

Potrivit social-democraților, Ion Ştefan şi-a început mandatul “cu un fals, de la care i se trage şi bine-cunoscuta poreclă de ministrul ; în mod ironic, ministrul a devenit mai cunoscut după porecla sa, decât după numele său real”.

″În cazul domnului este vorba de un fals clar în acte publice, neanchetat încă de instituţiile abilitate, din motive greu de înţeles. Chiar în acest moment, pe site-ul Camerei Deputaţilor, la pagina deputatului Ion Ştefan pot fi consultate două declaraţii de avere cu un conţinut contradictoriu, dar care poartă aceeaşi semnătură a domnului ministru. Două declaraţii, în care acesta declară, pentru acelaşi imobil din municipiul Focşani, o suprafaţă diferită: 910 metri pătraţi în declaraţia din iunie 2019 şi 524 metri pătraţi în declaraţia din noiembrie 2019. Este un fals încă nelămurit prin declaraţiile publice ale ministrului”, se mai arată în moţiune.

Sursă: Mediafax
×
Subiecte în articol: Camera Deputatilor
Citește mai multe din Actualitate
» Vezi toate știrile din Actualitate
Cele mai noi știri
Parteneri
x close