Curtea Constituţională se reuneşte astăzi în şedinţă pentru a discuta despre scandalurile în care sunt implicaţi judecătorii instituţiei, mai ales că au apărut noi informaţii referitoare la documentele pe care Curtea le-a trimis Guvernului.
Site-ul www.lumea justitiei.ro a publicat două documente care arată că Augustin Zegrean era la Curtea Constituţională când s-a semnat celebra erată despre care USL susţine că ar fi un fals. Documentele au aceeaşi dată, dar unul dintre ele este semnat de Zegrean, iar celălalt de un alt judecător.
Cea de-a doua adresă este cea care a stârnit controverse, deoarece Curtea cerea introducerea unui paragraf prin care stabilea o nouă regulă de calcul al cvorumului de la referendum.
Vă reamintim că în 6 august, Curtea a transmis o erată, cerând Monitorului Oficial să îndrepte eroarea materială apărută în decizia pe care o luase în 2 august, respectiv completarea textului cu un paragraf care la redactare ar fi fost omis.
Preşedintele CC, Augustin Zegrean, a precizat că a solicitat Executivului listele electorale permanente, conforme dispoziţiilor articolului 17, alineatul 2, din Legea 3/2000, liste în baza cărora s-a desfăşurat referendumul din 29 iulie 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.
Concret, CC a invocat textele legale, potrivit cărora listele electorale permanente cuprind cetăţenii români cu drept de vot care au împlinit vârsta de 18 ani până în ziua alegerilor inclusiv. Acest lucru înseamnă că sunt cuprinşi în listele electorale permanente toţi cetăţenii români cu drept de vot, indiferent unde îşi au domiciliul în ţară sau în străinătate.
Erata solicitată de conducerea CC a generat ample discuţii, inclusiv în interiorul Curţii, trei judecători declarându-se deranjaţi de faptul că nu au fost consulaţi.
Judecătorul Curţii Constituţionale Acsinte Gaspar a declarat, în 9 august, pentru "Gândul", că nu a fost consultat cu privire la erata publicată în Monitorul Oficial în 7 august şi că a cerut convocarea plenului Curţii "pentru a clarifia unele lucruri".
În 7 august, judecătorul CC Ion Predescu declara, pentru "Gândul", că erata ar fi trebuit aprobată în prezenţa tuturor celor nouă judecători constituţionali, pentru că altfel nu este legală.
Judecătorul Ion Predescu a spus că decizia privind emiterea unei erate ar fi trebuit luată în plenul CC, cu toţi cei nouă judecători de faţă şi că, dacă cei de la Monitorul Oficial au nelămuriri, trebuie să trimită o cerere pentru lămurire către Curtea Constituţională.
"Trebuie să aştepte răspunsul competent al Plenului Curţii. Dacă s-a luat decizia doar cu cinci prezenţi nu este legal, o decizie se ia în cvorum minim cu şase prezenţi. Dacă a survenit o problemă urgentă, Curtea Constituţională poate fi convocată mai devreme de 31 august. Monitorul Oficial poate publica doar după respectarea cu rigoare a legii. Dacă au dubii, pot aştepta plenul Curţii, nu ce a trimis judecătorul de serviciu", a precizat judecătorul Ion Predescu.
Miercuri, 8 august, judecătorul constituţional Tudorel Toader a declarat că a avut o discuţie cu preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, căruia i-a solicitat convocarea plenului.
Citeşte şi: Vezi cum şi-a bătut Traian Băsescu joc de noi şi documentele care lămuresc problema listelor permanente