Cuscra preşedintelui Băsescu, Sidonia Ionescu şi fiul acesteia - soţul Elenei Băsescu au făcut afaceri cu Gheorghe Gabriel, un personaj care care a câştigat pe bandă rulantă milioane de euro din despăgubiri. Acesta a cumpărat drepturi litigioase în 9 dosare de retrocedări şi în 8 dintre acestea a obţinut despăgubiri de zeci de milioanele de lei. Asta în timp ce oamenii obişnuiţi au aşteptat ani de zile pentru soluţionarea unor astfel de cazuri.
Din aceşti bani primiţi de la stat, Gheorghe Gabriel a răscumpărat nişte acţiuni de la familia Ionescu şi a plătit câteva milioanede euro. Acţiunile erau la o firmă care a apărut şi în declaraţia de avere a lui Adriean Videanu, dar despre care acesta a declarat că e in faliment. După listarea companiei la fondul propiretatea, valoarea acţiunilor a crescut însă exponenţial.
Într-o altă afacere cu retrocedări, la fel de dubioasă a fost implicat şi al doilea ginere al preşedintelui, Radu Pricop, soţul Ioanei. Acesta este deja cercetat penal în dosarul drepturilor litigioase pentru moşia Brătinilor. A câştigat însă 1,7 milioane de lei, alături de acelaşi Gheorghe Gabriel, cu care a făcut milioane de euro şi celălat ginere.
Caracatiţa financiară din care ginerii lui Traian Băsescu şi alţi oameni apropiaţi lor au făcut bani grei a fost explicată de Oana Stancu şi Adrian Ursu în emisiunea Secvenţial.