Olga Simionescu crede că abia peste un an vom avea certitudini despre noul coronavirus.
În cadrul unui interviu pentru Antena 3, renumitul medic a dezvăluit cele patru teorii care explică de ce estul Europei a fost mai puțin afectat.
„Încă din primele infectii de la Wuhan, chinezii au remarcat că exista pacienti foarte grav și alții care nu sunt grav deloc, ambele categorii fiind purtătoare de SARS-COV-2. Și au emis prima ipoteză - cea a serotipurilor.”, spune dr. Simionescu. Ipoteza serotipurilor, contestată de cercetătorii de la Harvard presupune faptul că noul coronavirus a suferit mutații, iar în estul Europei a ajuns forma mai blândă.
A doua teorie este legată de receptorii ECA care se găsesc la nivelul nazal sau al plămânilor, de care noul coronavirus este atras. Se pare că populația din estul Europei are mai puțini receptori de acest tip.
A treia teorie este legată de vaccinare BCG, despre care doamna doctor afirmă că oferă imunitate doar zece ani. Ultima ipoteză constă în „disciplina blocului estic” și măsurile luate precoce.
„Eu cred că nu avem în România forma din Italia. Cu siguranță, va reveni din toamnă. Se pare că al doilea contact ar fi mai puțin agresiv.”, averizează dr. Simionescu.
Secretul îmbolnăvirilor reduse din România: „Suntem atât de obișnuiți cu infecțiile”