Pentru varza pe care o cumpără, românii nu ştiu că plătesc un preţ de 3-4 ori mai mare decât cel cu care aceasta a fost importată. De asemenea, strugurii sunt vânduţi cu de peste zece ori valoarea lor, preţul unui kilogram de fasole este umflat de 4-5 ori, iar pentru un kilogram de mere adaosul distribuitorilor şi al retailerilor este de 400-700%.
Stelian Fuia, fostul Ministru al Agriculturii, a explicat că preţurile din lanţurile de magazine sunt exagerate pentru că adaosurile comerciale pe care le practică acestea şi intermediarii care intervin pe traseu dublează sau triplează costul unui produs.
În cazul cărnii de pasăre, preţul ei este de 9 lei kilogramul şi în hipermarketuri mai mult de 8 lei/kg, deşi intră in ţară de peste 2,5 ori mai ieftin, cu 3,2 lei pe kilogram. Carnea şi organele de pasăre au alimentat importurile româneşti cu 188 de milioane de euro anul trecut, valoare în scădere cu 1,4%.
Nici uleiul nu este în altă situaţie, de la 2,95 lei litrul în vamă, acesta ajunge să coste 4-5 lei/kg în hipermarket şi 5 lei/kg în supermarket. Uleiurile rafinate de floarea soarelui intrate în ţară anul trecut au totalizat 101 milioane de euro, în creştere cu aproape 2%.
Zahărul costă 4-4,8 lei pe kilogra în marile lanţuri de magazine, deşi acest produs trece graniţa de două ori mai ieftin, cu 2,4 lei kilogramul. Importurile de zahăr din trestie sau sfeclă şi zaharoză pură au depăşit anul trecut valoarea de 305 milioane de euro, cu 40% mai mult comparativ cu anul precedent.
Făina de grâu este adusă cu 1,17 lei/kg şi vândută în hipermarketuri de 2-3 ori mai scump (2,5-4 lei/kg) şi în supermarketuri cu adaos de peste 50% (1,89-2,39 lei/kg). Doar 1,29 lei costă un kilogram de castraveţi la import, dar pe rafturile supermarketurilor se găseşte la preţul de 7 lei.
Dacă în vamă un kilogram de usturoi intră cu 2,27 lei, în medie, acesta se vinde în hipermarketuri şi supermarketuri cu 14 lei. În pieţele considerate ieftine din Capitală, un kilogram de usturoi costă 8-10 lei.
Fie că este declarat un preţ mai mic sau nu, varza iese din vamă cu 0,53 lei kilogramul şi se vinde în supermarketuri cu 1,89-2,19 lei (de 3,5-4 ori mai mult). În piaţă preţul este chiar şi mai mare şi ajunge la 2,5-3 lei pe kilogram.
În cazul roşiilor, acestea intră în ţară cu 3,5 lei kilogramul, iar cumpărătorii le achiziţionează din hipermarket de peste două ori mai scump, cu 8 lei/kg, şi nici în supermarket-uri preţurile nu sunt mult mai mici (6,49-7,69 lei/kg). Piaţa agroalimentară este şi în acest caz mai scumpă decât marile magazine, aici kilogramul de roşii din import putând fi cumpărat cu 8-8,5 lei.
Un kilogram de mere, care în piaţă costă 4 lei, intră în ţară cu 0,83 de lei şi este vândută în hipermarket cu 4,3-6 lei (import Italia), un preţ de 5-7 ori mai mare. În supermarket, merele de import costă în jur de 4 lei kilogramul, de peste 4,5 ori mai mult ca la intrarea în ţară.
Preţul unui kilogram de pere de import în hipermarket variază între 5 şi 8,5 lei, iar în ţară intră cu 2,2 lei. În supermarketuri ajung de două până la patru ori mai scumpe (4,5-9 lei), iar în piaţă costă de 2-3 ori mai mult (5-7 lei/kg).
La struguri (0,94 lei/kg în vamă) diferenţa este şi mai mare, pentru că pe rafturile unui hipermarket kilogramul costă 12-14,3 lei, iar în supermarketuri este 14 lei, ceea ce înseamnă de 12-14 ori mai scump. De peste 16 ori mai mare este şi preţul practicat în pieţe, unde un kilogram de struguri importaţi din Chile costă 15 lei.
Fasolea intră în ţară cu 1,4 lei kilogramul, dar cumpărătorii o găsesc în hipermarketuri cu 6 lei şi în supermarketuri cu 6-7 lei. În acest caz, diferenţa este de "doar" 4-500%, exact ca în cazul pieţelor, unde kilogramul de fasole costă 6-8 lei.
Morcovii ajung şi ei mult mai scumpi în magazine: 2,6 lei kilogramul în hipermarket şi 2,2- 2,8 în supermarketuri, faţă de 0,94 lei în vamă. Un kilogram de morcovi costă 3-4 lei în piaţă. Dacă intră cu 0,53 lei/kg în ţară, conopida se vinde în hipermarket cu 5 lei şi în supermarketuri cu 5-7 lei kilogramul, adică de peste zece ori mai scump. Tot de zece ori mai scump se vinde şi în piaţă, unde preţul unui kilogram ajunge la 5 lei.
Un kilogram de gutui iese cu 0,89 de lei din vamă şi se vinde cu 5 lei în hipermarket şi 7 lei în supermarketuri (de 5,5-7,8 ori mai scump).
Ardeiul poate fi cumpărat cu 11,5 lei kilogramul în piaţă, deşi intră în ţară cu 1,46 lei/kg. Acest produs se vinde de zece ori mai scump în hipermarket şi ajunge la 9-11 lei/kg în supermarket. Ţelina este importată cu 0,87 lei kilogramul şi vândută în hipermarket de aproape patru ori mai scump, în supermarketuri costă 2,99-3,49 lei (de 3,4-4 ori mai mult), iar din piaţă poate fi cumpărată cu 2 lei kilogramul.
Ciupercile costă 12 lei în supermarketuri, deşi se importă de două ori mai ieftin (5,95 lei/kilogram), iar prunele pot fi cumpărate cu 6,5-17 lei kilogramul, deşi preţul mediu în vamă este mult mai mic (0,94 lei/kg).
Una dintre cele mai mari diferenţe de preţ poate fi observată la pepenele galben, care intră în ţară cu 0,52 lei pe kilogram, dar se vinde de 16-20 de ori mai scump în pieţe şi lanţurile de magazine, ajungând la 8-10 lei kilogramul.
Şi cei care fac comerţ cu pepeni roşii câştigă bine, pentru că importul se face la 0,82 lei/kg, iar cumpărătorii plătesc pentru ei în supermarketuri sau pieţe şi de zece ori mai mult (6,5-8 lei/kg).
Salata verde ajunge în ţară cu 0,52 lei kilogramul şi ajunge în caselor românilor de peste cinci ori mai scump, după ce aceştia o cumpără din supermarketuri cu peste 2,5 lei. Prazul este o adevărată afacere pentru cei care îl importă, pentru că intră în ţară cu 0,65 lei/kg şi ajunge în hipermarketuri de 13 ori mai scump (8,5 lei/kg), iar în supermarketuri costă 6-7 lei/kg.