După ce Daniela Andreescu a fost numită secretar general al Guvernului, a venit şi prosperitatea în familia sa. Fiica, fiul, fostul soţ şi fratele ei s-au căpătuit cu mai multe spaţii de la RAAPPS şi funcţii în aparatul de stat. Fiica sa, Irina, caştigă bani organizând nunţi şi botezuri în clădirile administrate de mama sa. De curând şi-a inaugurat un nou salon de evenimente în fostul sediu al Bursei Române de Mărfuri, pe care l-a primit de la RAPPS.
Bursa de Mărfuri s-a mutat, iar la Casa Presei au fost angajaţi mai mulţi muncitori care să recondiţioneze spaţiul şi să-l transforme în sală de bal. Ştiu şi ei pentru cine muncesc, dar se feresc să dea prea multe detalii.
Muncitorii au terminat munca într-un timp record. La o distanta de câteva zile sala primita de la RAPPS găzduia deja primele evenimente, iar Irina Zisman, fiica sefei de la SGG, nu-şi mai vedea capul de atâta comenzi.
Sediul central al firmei fiicei Danielei Andreescu, aflat la kilometrul zero al capitalei, funcţioneaza tot într-o clădire a Regiei protocolului de stat. Nici acolo întrebrile noastre nu şi-au gasit raspunsuri.
Fiica doamnei Andreescu nu vrea sa vorbeasca. Nici la sediul AVAS nu am dat de ea, deşi este angajata aici ca referent. Coincidenta sau nu, mama ei este preşedintele Consiliului de Administratie a institutiei. Şi tot coincidenţa, fratele Danielei Andrescu este angajat... tot la RAAPPS.
Cristian Andreescu a fost angajat inspector al acestei sucursale imediat după ce sora sa a fost numită şefa secretariatului guvernului şi implicit a RAPPS-ului. Numirea lui a venit la pachet cu cea a nepotului său, fiul Danielei Andreescu, care a ocupat imediat funcţia de consilier personal al mamei sale.
Nu a stat mult în funcţie. Împreună cu tatăl său, Aurel Theodorescu, fostul soţ al Danielei Andreescu, a deshis porţile unui club de pescuit sportiv. Şi ei au avut nevoie de un spaţiu. Dorinţa le-a fost îndeplinită imediat. L-au primit tot de la RAPPS, cu o suprafaţă de 122 de metri pătraţi.