Fostul viceprimar este de părere că trebuie reconsolidate doar clădirile cu valoare de patrimoniu. Specialiştii în construcţii spun însă că în Bucureşti ar trebui să se construiască doar la regimuri mici de înălţime din cauza gradului seismic mare al zonei.
În cazul unui cutremur, Bucureştiul va fi unul dintre oraşele cele mai afectate. Asta spun specialiştii după ce au studiat solul din Capitală. Potrivitspecialiştilor, cutremurul din 1986 a demonstrat că zonele Bucureştiului sunt afectate diferit în timpul unui seism.
Hărţile realizate la Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti arată căpartea de nord şi sud-vest se mişcă mai puternic, pentru că acolo este un sol argilos, dar durata de mişcare a pământului a fost mai îndelungată în sud-est, unde structura straturilor este alta.
Din cauza particularităţii solului, specialiştii sunt de părere că Bucureştiul are nevoie urgentă de un program de determinare a vitezei şocurilor seismice şi de o reţea seismică serioasă. Tot experţii susţin necesitatea reabilitării clădirilor cu risc de prăbuşire. Numai aşa se vor putea minimaliza efectele unui cutremur puternic.
Jumătate dintre clădirile din Capitală sunt proiectate săreziste la cutremure peste 7 grade, pe scara Richter.
Pe de altă parte, din totalul suprafeţei locuibile, peste 55% reprezintă blocuri mai înalte sau egale cu 8 etaje, aproape 20% sunt clădiri cu patru etaje şi doar 14% îl reprezintă clădirile doar cu parter.
Citeşte despre regulile de protecţie în caz de cutremur şi cum trebuie să reacţionezi în această situaţie.