Antena 3 CNN Actualitate Sebastian Ghiță, urmărit internațional. ÎCCJ a emis mandat european de arestare în lipsă

Sebastian Ghiță, urmărit internațional. ÎCCJ a emis mandat european de arestare în lipsă

1 minut de citit Publicat la 20:22 10 Ian 2017 Modificat la 20:22 10 Ian 2017
o_1b64pr648cve10l81t7o1p1ufa68.jpg
sursa foto: Agerpres

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, marţi, în şedinţă secretă, emiterea unui mandat european de arestare pe numele lui Sebastian Ghiţă, au declarat surse judiciare pentru News.ro.

Astfel, Sebastian Ghiţă va fi dat în urmărire internaţională, numele său urmând să fie introdus în reţeaua Interpol, alături de date care să ajute la identificarea lui.

Decizia instanţei supreme vine după ce Completul de cinci judecători a decis definitiv, marţi, arestarea preventivă a lui Sebastian Ghiţă, mandatul emis pe numele acestuia în dosarul în care este judecat pentru fapte de corupţie, alături de foşti şefi de Parchet şi Poliţie din Prahova, urmând să fie pus în aplicare când fostul deputat va fi găsit, acesta fiind dispărut din 21 decembrie 2016.

Fostul deputat a fost dat în urmărire naţională, în 5 ianuarie, iar în 6 ianuarie procurorii DNA au cerut instanţei supreme să emită pe numele fostului deputat un mandat de european de arestare şi să fie dat în urmărire internaţională.

Între timp, au apărut mai multe speculații legate de locul în care s-ar putea afla Sebastian Ghiță.

Una dintre variante e aceea că fostul deputat ar fi fugit în Iordania. Informaţia a fost confirmată pentru România Liberă de interlopul urmărit internaţional Romeo Ursu, zis Boenică.

×
x close