Antena 3 CNN Actualitate Sebastian Ghiță, despre momentul arestării judecătorului Toni Greblă

Sebastian Ghiță, despre momentul arestării judecătorului Toni Greblă

1 minut de citit Publicat la 23:34 27 Mar 2018 Modificat la 23:34 27 Mar 2018
o_1c9kin6069e612911p7b643u9r8.jpg

Sebastian Ghiță spune că a asistat la o discuție între George Maior și Florian Coldea, iar a doua zi Toni Greblă a fost arestat.

"I-am reproşat, i-am spus lui Coldea direct: "Eu cred că tocmai ţi-ai zburat directorul din serviciu. Şi cred că ai făcut-o intenţionat. Şi pe mine nu mă păcăleşti. Că nu se poate să nu ştie nimeni din serviciu nimic de faptul că preşedintele îl cheamă pe director şi îi cere demisia. Le spunem altora că preşedintele n-a ştiut nimic şi tu, Coldea, n-ai ştiut nimic iar Maior s-a dus la preşedinte fără să ştie nimic, luat de la Bilanţul MAI-ului. Nu, eu cred că, cu toată prietenia, punându-se la dispoziţia Cotrocenilor şi având nevoie ca un director apropiat Cotrocenilor să vină la SRI, eu cred că, stârnindu-se acea dezbatere în societate şi văzând interviul lui Maior, în mintea lui Florin Coldea a apărut această oportunitate. Şi a produs evenimentul cu Toni Greblă şi cu struţii care a curs în defavoarea lui Maior," a spus Sebastian Ghiță în interviul acordat lui Ion Cristoiu pentru Evenimentul Zilei.

Ghiță spune că imediat, în presă au apărut informații negative la adresa lui Maior.

"Şi a apărut imediat o zumzăială în ziare.com, pe la Dogioiu, la tot felul de avertizori de ăştia, că, vezi Doamne!, Maior întinde coarda, "cum adică îşi permite să se lege de judecătorii Curţii Constituţionale?", pe vreme aceea îi plăcea Doamnei Dogioiu Curtea Constituţională! Şi după aceea, eu asist la acea discuţie dintre Maior şi Coldea. Maior a spus "să nu îndrăzniţi să arestaţi vreun judecător al Curţii... e ultima oară când vă spun că văd ce faceţi, simt ce faceţi"... Şi, a doua zi, hop, breaking news la televizor, Greblă arestat şi apoi iar aceleași zumzăieli împotriva lui Maior," a mai spus Sebastian Ghiță.

×
x close