Antena 3 CNN Actualitate Se scumpesc medicamentele de la 1 octombrie (VIDEO)

Se scumpesc medicamentele de la 1 octombrie (VIDEO)

<1 minut de citit Publicat la 08:13 16 Sep 2010 Modificat la 08:13 16 Sep 2010
Se scumpesc medicamentele de la 1 octombrie (VIDEO)

De la 1 octombrie, românii vor trebui să plătească mai mulţi bani pentru medicamente. Noul sistem de compensare a medicamentelor se va aplica şi la comprimatele care până acum erau gratuite. Nu se ştie încă ce se va întâmpla cu tratamentul pentru bolnavii de diabet, cancer sau hepatită.

Conform noului sistem de compensare, preţul unor medicamete va rămâne neschimbat. În schimb, la altele, co-plata pacientului va fi uriaşă. Reprezentanţii Casei de Asigurări spun că prin noul sistem se vrea încurajarea consumului de medicamente ieftine, care au aceleaşi efecte ca şi cele scumpe.

Preşedintele Casei Asigurări susţine că bolnavii cronic nu vor trebui să plătească în plus, de la 1 octombrie, pentru medicamentele compensate. Însă medicii şi unii producători de medicamente îl contrazic pe şeful CNAS. De exemplu, un flacon de medicamente pentru un bolnav de cancer ar putea costa chiar şi 4500 de lei. La fel şi în cazul altor bolnavi cu afecţiuni cronice.

Şi asociaţiile de pacienţi se opun noului sistem. Iar reprezentanţii Colegiului Medicilor au atras atenţia că, dacă lista actuală rămâne în vigoare, ea nu va fi aprobată.


Antena 3

 

×
x close