Antena 3 CNN Actualitate Se schimbă Legea Educaţiei. Notele din liceu nu mai contează la admiterea la facultate

Se schimbă Legea Educaţiei. Notele din liceu nu mai contează la admiterea la facultate

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 22:49 23 Dec 2013 Modificat la 22:49 23 Dec 2013
Se schimbă Legea Educaţiei. Notele din liceu nu mai contează la admiterea la facultate
Foto: Agerpres
Admiterea la facultate se va face, din 2014, numai pe baza rezultatelor de la bacalaureat, fără a mai fi luate în calcul notele obţinute în liceu, a anunţat, luni, ministrul delegat pentru Învăţământ superior şi cercetare, Mihnea Costoiu. Măsura, prevăzută într-un ordin al Ministerului Educaţiei, este justificată de faptul că bacalaureatul "a fost fără cusur", a mai spus Costoiu, potrivit Mediafax.

Până acum, luarea în calcul a notelor din liceu era lăsată la latitudinea organizatorilor examenului de admitere, respectiv a facultăţilor.

În acelaşi context, Mihnea Costoiu a precizat că universităţile vor putea stabili, pe lângă acest nou cadru general, criterii specifice pentru admiterea la licenţă, master sau doctorat. 

Noua "regulă" de la admitere este anunţată cu şase luni înainte, aşa cum prevede legea, lucru care nu s-a mai întâmplat în ultimii ani, a mai spus ministrul delegat.

Pe de altă, potrivit unei ordonanţe de urgenţă adoptate luni de Guvern, care modifică Legea educaţiei introdusă în mandatul lui Daniel Funeriu, au fost adoptate şi alte măsuri ce vizează învăţământul superior.

Astfel, din 2014, finanţarea universităţilor va fi pe baza indicatorilor de calitate, şi nu pe baza ierarhizării şi clasificării univeristăţilor, document oricum suspendat în instanţă, a precizat Costoiu.

Prin aceeaşi OUG, se introduc modalităţi suplimentare de alocare a fondurilor către universităţi, în principal prin încurajarea cooperării universităţilor cu diferiţi actori, preponderent din mediul socio-economic. Altfel spus, finanţarea universităţilor este completată prin încurajarea diferitelor institute de cercetare sau companii, publice sau private să participe la proiecte cu caracter educaţional.

De asemenea, se asigură cadrul legal pentru ca specialişti din diverse domenii de activitate să ocupe funcţii didactice de predare, având statutul de cadru didactic asociat invitat.



×
x close