Antena 3 CNN Actualitate Se schimbă buletinele! Klaus Iohannis a promulgat legea. Ce date vor conține buletinele cu cip și când vor fi emise

Se schimbă buletinele! Klaus Iohannis a promulgat legea. Ce date vor conține buletinele cu cip și când vor fi emise

Cristina Tudorache
2 minute de citit Publicat la 19:30 03 Aug 2020 Modificat la 19:30 03 Aug 2020
Se schimbă buletinele! Klaus Iohannis a promulgat legea. Ce date vor conține buletinele cu cip și când vor fi emise

Conform noului proiect de lege, mai multe acte normative referitoare la evidenţa persoanelor şi actele de identitate ale cetăţenilor români vor fi modificate pentru a permite conectarea online în vederea accesării unor servicii electronice - bancare, fiscale, sociale, financiare, educaţie etc. Cartea electronică de identitate va înlocui și cardul de sănătate și va putea fi folosită la autentificarea în sistemele informatice ale instituțiilor statului și nu numai. 

Noile buletine sunt opționale, astfel încât românii vor avea posibilitatea de solicita și cărți de identitate simple.

În premieră, va putea fi emis buletin (simplu sau electronic) şi copiilor sub 14 ani. Astfel, opţional, la cererea părinţilor sau a reprezentanţilor legali, se poate elibera o carte de identitate simplă sau o carte electronică de identitate, indiferent de vârsta copilului. Până la împlinirea vârstei de 12 ani, cartea electronică de identitate se eliberează fără imaginile impresiunilor papilare.

Valabilitatea noilor cărți de identitate electronice

Noile buletine cu cip vor avea următoarele termene de valabilitate, de la data eliberării: 
 a) valabilitate de 2 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 0 şi 14 ani;
 b) valabilitate de 4 ani, pentru persoanele cu vârsta cuprinsăîntre 14 şi 18 ani;
 c) valabilitate de 10 ani, du pă împlinirea vârstei de 18 ani;
 d) cu valabilitate nelimitată, după împlinirea vârstei de 60 de ani, pentru cartea de identitate simplă.

Și cetăţenii români cu domiciliul în România, dar aflaţi temporar în străinătate pot solicita emiterea documentelor de identitate la misiunea diplomatică sau oficiul consular al României din străinătate, dacă nu se pot deplasa la serviciul public comunitar de de evidenţă a persoanelor de la locul de domiciliu sau reşedinţă. 

Ce date vor fi înscrise pe noile buletine electronice

Cartea electronică de identitate conţine date în format tipărit şi în format inscripţionat prin tehnici speciale, date în format electronic, precum şi elemente de particularizare şi de siguranţă. Datele cu caracter personal care se înscriu pe cartea electronică de identitate sunt următoarele: 
 
a) datele din formatul tipărit, cu excepţia semnăturii olografe a titularului;
 
b) prenumele părinţilor titularului;
 
c) un certificat pentru semnătură electronică şi, după caz,certificate calificate pentru semnătură electronică, astfel cum acestea suntdefinite în legislaţia din domeniu;
 
d) datele biometrice ale titularului, constând în imaginea facială şi, după caz, imaginile impresiunilor papilare a două degete.

Datele personale ale românilor vor fi șterse imediar după personalizarea şi transmiterea cărţii electronice de identitate sau a cărţii de identitate simple.

Când vor fi emise noile buletine cu cip

Noile cărți de identitate se vor imprima în mod eșalonat în termen de 18 luni de la începerea procesului de schimbare. Un regulament al Uniunii Europene obligă autoritățile să schimbe cartea de identitate până în 2 august 2021.

×
x close