Antena 3 CNN Actualitate Se pregătește sancționarea românilor care "uită" să treacă pe la medicul de familie

Se pregătește sancționarea românilor care "uită" să treacă pe la medicul de familie

Gabriel Dano
<1 minut de citit Publicat la 21:12 12 Mai 2022 Modificat la 21:12 12 Mai 2022
pjimage (10)

Declarația a fost făcută de Adela Cojan, președintele Casei Naționale de Asigurare de Sănătate.

“De la 1 aprilie, programul-cadru şi normele de aplicare vor fi modificate. Bugetul alocat asistenţei medicale primare a cunoscut o suplimentare consistentă, aproape fără precedent, cu 22%.Interesul CNAS este de a lărgi pachetul de servicii de bază şi de a mai diminua din ceea ce înseamnă ‘plata per capita’.

Începând cu noul contract-cadru, din anul 2023, vrem să implementăm, în special, pachetele de prevenţie, care vor deveni obligatorii şi ne gândim inclusiv la elemente sancţionatorii (...) pentru cei care nu vin să îşi efectueze serviciile de prevenţie.

Încercăm să responsabilizăm populaţia în legătură cu propria sănătate. Se practică în multe ţări, asociaţiile de pacienţi ne cer acest lucru, să începem să-i sancţionăm pe cei care nu se prezintă la serviciile de prevenţie. Va intra în atenţia noastră odată cu noul contract-cadru din 2023″, a spus Cojan la Senat, la dezbaterea “Hepatitele virale post-pandemie - drumul spre eliminare, o provocare”, potrivit Agerpres.

La masa rotundă organizată de Comisia de sănătate din Senat în parteneriat cu Asociaţia Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice, medici, pacienţi şi reprezentanţi ai instituţiilor statului au explicat, joi, paşii care trebuie urmaţi pentru eradicarea hepatitelor virale

×
Etichete: medic de familie
x close