Joi, valorile termice vor continua să scadă uşor în majoritatea regiunilor, dar se vor menţine în continuare peste mediile climatologice specifice perioadei, informează Agenţia Naţională de Meteorologie.
În cursul zilei, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în regiunile nordice şi centrale. În zonele montane local va ninge slab, iar în Maramureş, Transilvania şi nordul Moldovei izolat, mai ales dimineaţa, vor fi precipitaţii mixte. Noaptea, vor fi înnorări în jumătatea de vest a teritoriului şi va ploua local în Banat şi izolat în Crişana şi Oltenia, iar în zonele montane aferente acestor regiuni vor predomina ninsorile. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări la munte, unde trecător va spulbera zăpada şi temporar în regiunile sudice şi sud-vestice. Temperaturile maxime se vor încadra între 1 şi 11 grade, iar cele minime între -10 grade în depresiunile Carpaţilor Orientali şi 3...4 grade în sudul Banatului. Vor fi condiţii de ceaţă.
LA BUCUREŞTI: Vremea se va menţine mai caldă decât ar fi normal la această dată, astfel că temperatura maximă va fi de 9...10 grade, iar cea minimă de -3...-1 grad. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla moderat.
VINERI
ÎN ŢARĂ
Vremea va fi în general închisă, cu cer înnorat şi precipitaţii a căror arie se va extinde cuprizând treptat toate regiunile. La început acestea vor fi mai frecvente şi mai însemnate cantitativ în jumătatea de vest, apoi se vor semnala local şi în restul teritoriului şi vor fi în general slabe. În zonele montane va ninge, în Banat, Oltenia şi Crişana va ploua la început, apoi vor fi precipitaţii mixte, iar în Maramureş şi Trasilvania vor fi mai ales lapoviţe şi ninsori. Cantităţile de apă vor totaliza 15...20 l/mp, cu precădere la munte, unde se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent, dar şi în regiunile sud-vestice. În Muntenia şi Dobrogea va ploua pe spaţii mai extinse noaptea, iar în Moldova, mai ales spre sfârşitul intervalului, vor fi precipitaţii locale, mixte. Vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări pe crestele montane, unde va viscoli şi spulbera ninsoarea, dar temporar şi în sud-vestul ţării şi în regiunile estice. Temperaturile maxime se vor încadra între 0 şi 10 grade, iar cele minime între -4 şi 6 grade.