Precipitaţiile sub formă de ninsoare vor reveni în regiunile sudice, sud-estice, inclusiv în Bucureşti, precum şi la munte, începând din noaptea de luni spre marţi, fiind prezente în cantităţi consistente şi în cursul zilei de miercuri, a declarat, Romica Jurca, specialist meteorolog în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), citată de Agerpres.
'În cursul nopţii de sâmbătă spre duminică şi pe parcursul zilei de duminică va fi ger în întreaga ţară. În estul Transilvaniei vor fi temperaturi minime în jurul a -19 grade până la -20 de grade Celsius. Din noaptea de luni spre marţi, cerul se va înnora treptat în majoritatea regiunilor, iar în jumătatea de sud a ţării va ninge şi vântul se va intensifica. Intensificări de vânt vor fi şi la munte. Practic, ninsorile încep luni noaptea spre marţi şi vor fi prezente inclusiv miercuri. Zonele vizate sunt regiunile sudice şi de sud-est, inclusiv Bucureştiul. Acestea vor fi însoţite de vânt care va atinge viteze mai mari în special în Dobrogea şi în jumătatea de est a Munteniei sau în Bărăgan, cât şi în sudul Banatului, spulberând zăpada. De asemenea, fenomene de viscol vor fi prezente la munte, acolo unde zăpada căzută va fi spulberată. Ninsorile vor cădea, cum spuneam, inclusiv miercuri şi vor acoperi zone din Oltenia, Muntenia, Dobrogea. În privinţa cantităţilor de precipitaţii este destul de greu de precizat, acum, care vor fi acestea, dar stratul de zăpadă va fi destul de serios', a menţionat Jurca.
Potrivit specialistului ANM, în intervalul cu ninsori, valorile termice vor fi negative, iar spre sfârşitul săptămânii viitoare vor coborî până la -23 de grade Celsius, în estul Transilvaniei.
'În perioadele cu ninsori, temperaturile vor fi negative în zonele respective, adică undeva între -5 şi cel mult zero grade Celsius, pe timpul zilei de marţi, iar apoi între -7 şi -2 grade Celsius, miercuri. Totodată, către sfârşitul săptămânii, joi spre vineri dimineaţă în mare parte din ţară va fi ger, iar prin estul Transilvaniei vom avea valori, din nou, sub -22 până la -23 de grade Celsius', a afirmat Jurca.
Întrebată dacă ANM va emite noi atenţionări sau avertizări de vreme rea în zilele următoare, Romica Jurca a explicat că 'este prea devreme' pentru astfel de previziuni, dar dacă va fi cazul acestea vor fi transmise la momentul oportun.
'Acum este prea devreme să vorbim despre emiterea de noi atenţionări sau avertizări. În funcţie de cum vor evolua lucrurile astăzi, mâine, chiar şi luni, vom decide dacă vom emite atenţionări sau avertizări. Lucrurile se mai pot schimba, iar dacă va fi nevoie de atenţionări, vom fi prompţi şi vom informa pe toată lumea', a subliniat specialistul meteorolog.