Luni, vremea va fi predominant frumoasă, iar ziua va fi mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă din an. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări la începutul intervalului în sud-vestul ţării, unde doar izolat vor fi posibile ploi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale la munte, în Dobrogea, Muntenia, sudul Banatului şi al Moldovei.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 şi 16 grade, iar cele minime se vor încadra între -7 grade în depresiuni şi 6 grade în Dealurile de Vest. Noaptea, izolat vor fi condiţii de ceaţă. În Bucureşti, vremea va fi predominant frumoasă, cu cer variabil şi vânt moderat. Temperatura maximă va fi mai ridicată decât în mod normal în această perioadă, aceasta ajungând la 13 - 14 grade, iar cea minimă va fi 2...3 grade.
Marţi, vremea va fi mai caldă decât în mod obişnuit în regiunile vestice şi nord-vestice, în timp ce în restul teritoriului valorile termice vor marca o scădere uşoară, devenind apropiate de normele climatologice specifice perioadei. Ziua, cerul va fi mai mult senin, însă treptat, începând cu orele serii, în estul şi sud-estul ţării înnorările se vor accentua, iar spre sfârşitul zilei, pe arii restrânse, vor fi precipitaţii slabe mixte. Vântul va avea intensificări la munte, în sud-est, iar ziua şi în sudul teritoriului.
De miercuri, însă, peste ţara noastră va veni un val de aer polar, iar temperaturile vor scădea brusc. Precipitaţiile sub formă de lapoviţă şi ninsoare vor cădea pe arii extinse, iar în zonele montane este posibil să se depună un strat proaspăt de zăpadă.