Antena 3 CNN Actualitate Se interzice pescuitul în România, de mâine. Cât durează prohibiția generală în 2025 și care sunt excepțiile

Se interzice pescuitul în România, de mâine. Cât durează prohibiția generală în 2025 și care sunt excepțiile

Mia Lungu
<1 minut de citit Publicat la 10:49 08 Apr 2025 Modificat la 10:49 08 Apr 2025
pescar plasa dunare
Pescar cu plasa pe Dunăre. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Getty Images

Prohibiția generală a pescuitului în habitatele naturale din România începe miercuri, pentru protejarea resursei acvatice în perioada de reproducere, activitatea de pescuit urmând să fie reluată pe data de 8 iunie, potrivit Ordinului comun al Ministerului Agriculturii și al Ministerului Mediului.

În apele care constituie frontieră de stat, prohibiția va dura doar 45 de zile și se va derula în perioada 16 aprilie - 30 mai inclusiv, la granița cu Ucraina, inclusiv în Golful Musura, respectiv 24 aprilie - 7 iunie, inclusiv, în celelalte zone, cu unele excepții prevăzute de actul normativ.

Una dintre aceste excepții vizează scrumbia, specie de pește marin care urcă pe Dunăre pentru a-și depune icrele și este capturată în perioada migrației.

De altfel, pescuitul familial al scrumbiei în Delta Dunării este permis în perioada prohibiției generale în zonele aprobate prin Planul de management al Rezervației, în perioada 9 - 19 aprilie, dacă posesorul permisului de pescuit familial folosește maximum două setci.

×
x close