Planul roşu activat în Sibiu, după un accident grav cu patru mașini. Traficul este blocat complet pe DN14, la Slimnic
Publicat acum 1 ora si 9 minute
"Dragă Moş Crăciun,
Mă numesc Viorel Rotilă şi sunt unul din cei care cred în tine, aşa cum cred acum în România, în fondurile structurale, în normalitate.
Îţi scriu rugându-te, dragă Moşule, dacă poţi, să-mi aduci de Sărbători plata câtorva cereri de rambursare şi de prefinanţare rătăcite prin sertarele finanţatorului meu, AM POSDRU!
Îţi cer asta pentru colegii mei „de grupă" care, rămaşi fără salarii, sunt trişti în acest Crăciun şi vor intra fără speranţă în noul an.
Sper, dragă Moşule, că vom primi măcar sub formă de cadou, ceea ce noi am crezut că este un drept al nostru, derivat din achitarea obligaţiilor contractuale!
Trebuie să-ţi mărturisesc, dragă Moşule, că nu am fost chiar cu-minte, făcând greşeala de a crede în posibilitatea normalităţii, în respectul faţă de contracte, adică în statul român şi în Uniunea Europeană! Altfel spus, am alunecat în păcatul încrederii prea mari în posibilitatea de a face ceva corect şi concret, în ceea ce credeam a fi şi ţara mea, adică una care-mi respectă şi-mi apără interesele. Ascultând prea mult la televizor m-am crezut într-o ţară ce sprijină libera iniţiativă, încercând să combin dorinţa mea de-a câştiga un ban cinstit cu posibilitatea de-a face şi pe alţii să câştige. (Se pare acum că era doar o poveste neverosimilă.)
Am văzut în fondurile structurale o oportunitate pentru mine, pentru colegii mei şi pentru toţi cei pe care-i ajutăm. Motiv pentru care m-am pus să „moş-esc" cu sârg câteva proiecte, înghesuind idei într-un număr limitate de caractere, arătând cum vrem să facem ceea ce am fost convins că putem.
Te rog să mă ierţi că am greşit atât de mult! Promit să nu mai fac! (Cel puţin în această ţară a lor.)
Recunosc că nu ţi-am mai scris de mult. Ba chiar de ani de zile primesc eu scrisori în locul Tău; în câteva rânduri, „ţi-am greşit", îmbrăcând hainele tale şi dându-mă drept tine în faţa copiilor şi a unor salariaţi. Însă acum sunt în situaţia de a nu mai putea repeta acest gest; şi nu din cauza faptului că nu mi-ar mai încăpea hainele. Ba mai mult chiar, din cauza activităţii pe proiectele POS DRU am început să semăn din ce în ce mai mult cu tine (am doar 43 de ani, chiar dacă par de 60). Deoarece sacul este gol, mă uit trist la scrisorile de anul acesta ce-ţi erau destinate şi au ajuns la mine. Îţi sintetizez conţinutul lor în această scrisoare. În mod involuntar, ea conţine în acelaşi timp rugile fierbinţi ale celor cca. 20.000 de „copii nebuni" care lucrează în proiectele POS DRU (şi ale celor peste 100.000 de oameni dependenţi în acest Crăciun de salariile lor).
Să ştii că-i poţi recunoaşte uşor: toţi vorbesc „posdrugheza" (câteva cuvinte cheie: Instrucţiune, raport de activitate, AM, RTF, rambursare, audit, L. Orban, achiziţii, grup ţintă, datorii, ANAF etc.), au o privire cam năucă (nu ştiu ce i-a lovit), îşi notează în carneţel tot ce fac ca să nu uite să treacă în rapoarte, chiar dacă majoritatea-s tineri sunt un pic gheboşaţi (de miile de ore petrecute pentru completarea sutelor de modele de acte ce trebuie raportate), se uită cu teamă la cei de la ANAF care le-au blocat conturile pentru neplata obligaţiilor la bugetul de stat (acelaşi buget care „uită" să le plătească ceea ce le datorează), dau dese „interviuri" la Procuratură pentru evaziune fiscală (adică pentru că n-au plătit la stat dările aferente unor salarii pe care n-au avut nici pe ele de unde să le plătească), se uită cu atenţie la trecători pentru a identifica vreun potenţial membru al grupului ţintă (eventual unul care să participe la activităţi fără bani), visează des (în mod obsesiv) cererii de rambursare plătite şi se trezesc dezamăgiţi când se uită în conturi, urăsc politicienii, sunt specialişti în Kafka deoarece s-au trezit în universul lui, au coşmaruri cu Instrucţiunea nr. 62.
Ei sunt o parte importantă a ceea ce ar fi trebuit să fie viitorul acestei ţări, de care vorbesc, cu gura plină, politicienii din toate partidele. Singura lor vină (pentru care te rog să-i ierţi!) e că au crezut în formula „absorbţia fondurilor structurale este prioritară", fără să-şi dea seama că ea denotă absorbţia viitorului şi speranţelor pe care le aveau. Sunt frânţi, fără a avea un toiag de sprijin. Ca să-ţi fie simplu să-i identifici trebuie doar să rosteşti formula magică „rambursare" şi vezi dacă le-a apărut o licărire în ochi (nu ai cum s-o confunzi cu reflecţia becurilor de la brad deoarece nu-l au; unii dintre ei nu mai au nici casă unde să-l pună). „Colindă" des organismele POS DRU. Dacă vrei să scapi de ei (însă numai după ce le-ai adus fiecăruia măcar una din „jucăriile" pentru care îşi spun zilnic poeziile la POS DRU) este suficient să vorbeşti de „proiecte viitoare" şi vei vedea cum fug cu toţii. (...)
Te rog să nu te superi pe mine pentru că odată cu tine (sau după) mă adresez şi următorilor „moşi": Nicolae, Ababei, Ponta, Jorgensen, şi tuturor renilor, crăciuniţelor şi piticilor responsabili!
Moş Nicolae nu mi-a adus nimic, fiind ocupat cu campania electorală. (La cum merg lucrurile ar trebui să mă bucur că n-a venit cu „nuiaua tăierilor ilogice") Aştept acum de la restul o mână de ajutor!"
