Elevii ar putea afla marţi dacă vacanţa li se prelungeşte cu zece zile - scrie Gândul. Atunci va discuta ministrul Andronescu cu federaţiile sindicale din învăţământ, ca să stabilească planul de măsuri pentru reducerea cheltuielilor bugetare. Iar amânarea începerii anului şcolar pare a fi soluţia cel mai uşor de acceptat pentru toată lumea.
Reprezentanţii Federaţiei "Alma Mater" şi ai Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ au declarat pentru Antena 3 că nu s-a luat o decizie în acest sens.
La rândul său, nici ministrul Educatiei, Ecaterina Andronescu, nu agreează ideea.
"Anul şcolar este an şcolar, are un număr de zile şi pentru fiecare zi există o planificare (...) Orice zi e o zi pierdută pentru şcoală", a declarat ministrul Educaţiei.
Propunerea sindicaliştilor de prelungire a vacanţei elevilor vine după ce ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a cerut fiecărui minister în parte să adopte o soluţie pentru a reduce cheltuielile bugetare cu 0,3% din PIB, variantele fiind fie concediul de zece zile fără plată, fie reducerea programului zilnic de lucru, de la opt ore la şase ore.
Antena 3