Antena 3 CNN Actualitate Vouchere de vacanță 2024. Schimbări importante pentru toți beneficiarii

Vouchere de vacanță 2024. Schimbări importante pentru toți beneficiarii

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 20:00 12 Mar 2024 Modificat la 20:00 12 Mar 2024
angajatii care primesc tichete de vacanta
Categoria de angajaţi care va beneficia în continuarea de voucherele de vacanţă. Nu vor mai fi oferite tuturor Sursa foto: pexels.com

De la 1 ianuarie 2024, valoarea voucherelor de vacanță a crescut. Însă regulile de acordare au fost modificate. 

"Valoarea voucherului de vacanță crește de la 1.450 lei/an la 1.600 lei/an pentru a nu fi afectați funcționarii de introducerea CASS de 10% la voucherele de vacanță, (…) includerea sumelor reprezentând valoarea nominală a tichetelor de masă și a voucherelor de vacanță acordate potrivit legii, în baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru persoanele fizice care obțin venituri din salarii şi asimilate salariilor", se arată în Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2024 -2026.

Cine sunt bugetarii care nu mai primesc vouchere de vacanţă

Legea prevede însă dreptul la vouchere doar pentru angajații cu salarii lunare nete de până la 8.000 de lei/ lună. Cei cu salarii nete peste această valoare și care au beneficiat până acum de vouchere nu vor mai avea dreptul din 2024.

Voucherele de vacanță vor fi emise și ca instrument exclusiv virtual

Potrivit unui proiect legislativ adoptat de Parlament, prin votul final al deputaților, voucherele de vacanță vor putea fi emise nu doar sub formă de card electronic, ci și ca instrument exclusiv virtual, respectiv un card virtual sau o aplicație. 

Modalitatea de acordare va fi stabilită de angajatori împreună cu reprezentanții salariaților. 

Potrivit legislației în vigoare, voucherele de vacanță aferente anilor 2022 - 2026 se emit doar pe suport electronic. 

Este vorba despre o inițiativă a liberalilor care au constatat că, deși la nivel de lege nu se prevede expres dacă prin ”suport electronic” se înțelege doar suportul material sau și cel virtual, în legislația secundară se face trimitere la existența fizică a suportului electronic.

Acesta este motivul pentru care autorii proiectului consideră că este necesar ca la nivel primar să se reglementeze că prin ”suport electronic” se înțelege atât suportul electronic material (card fizic), cât și suportul electronic virtual (card virtual).

”Având în vedere evoluția tehnologică, este foarte important să se reglementeze și posibilitatea de a emite cardurile și virtual, fără a emite și plasticul, această decizie operațională având un impact major asupra degrevării de efortul operațional al primirii și distribuirii plasticului.

Reglementarea suportului electronic virtual nu va crea nicio obligație la nivelul angajatorului sau al salariaților săi, aceștia având posibilitatea, nu obligația, de a opta pentru emiterea biletelor de valoare pe suport electronic virtual”, arată inițiatorii, potrivit profit.ro.

Așadar, proiectul modifică, în primul rând, Legea biletelor de valoare cu un nou articol, care stabilește că ”prin suport electronic se înțelege orice dispozitiv fizic sau instrument virtual care poate fi utilizat de către beneficiarul său pentru a efectua operațiuni cu biletele de valoare”.

Totodată, conform unor alte modificări propuse la legea menționată, se prevede că angajatorii, împreună cu organizațiile sindicale legal constituite sau, după caz, cu reprezentanții salariaților, stabilesc de comun acord nu doar categoriile de bilete de valoare care se acordă angajaților, frecvența acordării acestora și valoarea lor, acolo unde este cazul, unitatea emitentă, dar și modalitatea de acordare, prin dispozitiv fizic sau instrument virtual. Angajatorul care optează pentru emiterea exclusiv printr-un instrument virtual, poate solicita oricând unității emitente și emiterea dispozitivului fizic al biletului de valoare, conform contractului încheiat de unitatea emitentă cu angajatorul.

Proiectul modifică și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, stabilind că termenul ”voucher de vacanță” va fi interpretat ca făcând referire atât la voucherul de vacanţă pe suport hârtie, cât şi la voucherul de vacanţă pe suport electronic, iar ”prin suport electronic se înţelege orice dispozitiv fizic sau instrument virtual care poate fi utilizat de către beneficiarul său pentru a efectua operaţiuni de plată”.

Totodată, voucherul de vacanță pe suport electronic poate fi utilizat inclusiv pentru plata online, mai prevede inițiativa. 

×
Etichete: vouchere vacanta
x close