Antena 3 CNN Actualitate Ce schimbări pregătește Ministerul Educației pentru elevii care intră la liceu în anul școlar 2025 – 2026

Ce schimbări pregătește Ministerul Educației pentru elevii care intră la liceu în anul școlar 2025 – 2026

Ligia Deca
Ligia Deca. Sursa foto: Agerpres
de Redacția Antena 3 CNN    |    03 Iul 2024   •   22:47

Generația care va intra la liceu în 2025 – 2026 va începe pe programe noi, cu manuale noi și cu profesori formați, a declarat, miercuri, ministrul Educației, Ligia Deca. Ea afirmă că la începutul noului an școlar planurile cadru vor fi deja în dezbatere publică.

Ligia Deca a declarat că au fost discuții recente cu privire la calendarul pentru elaborarea planurilor cadru pentru filiere și profile de liceu, a programelor școlare și pentru tot ceea ce va însemna elaborarea manualelor și formarea cadrelor didactice.

„Generația care va intra la liceu în 2025 – 2026 va începe pe programe noi, cu manuale noi și cu profesori formați și în timp scurt, imediat ce vom avea validate propunerile de planuri cadru și finalizată discuția în grupurile care sunt deja constituite, le vom face publice în așa fel încât să existe timp și pentru dezbatere publică.

Pentru noi a fost foarte important ca dezbaterea publică să aibă loc, să fie suficient de amplă și să nu se suprapună cu perioadele foarte încărcate, de tip examene sau cu perioadele de vacanță”, a spus Ligia Deca.

Conferinta de presa sustinuta de Ministrul Educatiei, Ligia Deca

Conferinta de presa sustinuta de Ministrul Educatiei, Ligia Deca

Publicată de Ministerul Educației - România pe Miercuri, 3 iulie 2024

Întrebată de jurnaliști dacă are un orizont de timp până când noile planuri cadru vor fi lansate în dezbatere, Ligia Deca a dat asigurări că la începutul anului școlar viitor planurile cadru vor fi puse în dezbatere publică.

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
Marine Le Pen promite că va reduce ajutorul pentru Ucraina
x close