Conform unei schimbări, din anul 2022, a Codului rutier, șoferii care nu respectă obligația de a “menține permanent curate parbrizul, luneta și geamurile laterale ale autovehiculului, tractorului agricol sau forestier, dacă prin aceasta se restrânge sau se estompează vizibilitatea în timpul mersului” riscă o amendă prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni, amintește ZF, citat de Mediafax.
Concret, având în vedere perioada cu ninsori, șoferii care nu-și curăță parbrizul, luneta și geamurile laterale de zăpadă pot risca să fie opriți de polițiști și să fie sancționați.
Valoarea punctului de amendă de 145 de lei este valabilă până la data de 31 decembrie 2023 în lipsa altor modificări exprese. Valoarea de 145 de lei este valabilă de la începutului anului 2017, când salariul minim brut pe economie se situa la 1.450 de lei.
În România există cinci clase de amendă, primele patru li se aplică persoanelor fizice, în timp ce a cincea se aplică doar persoanelor juridice. Astfel, amenda maximă pentru persoane fizice (20 de puncte de penalizare) este de la 2.900 de lei, în timp ce pentru persoanele juridice amenda maximă (100 de puncta de penalizare) este de 14.500 de lei.
Clasele de sancțiuni sunt
- clasa I: 2/3 puncte-amendă;
- clasa a II-a: 4/5 puncte-amendă;
- clasa a III-a: 6-8 puncte-amendă;
- clasa a IV-a: 9-20 de puncte-amendă;
- clasa a V-a: 21-100 de puncte-amendă.