Un şofer băut a gonit pe şosea până când a derapat, a rupt un parapet de pe marginea drumului şi a plonjat cu autoturismul de pe un pod, de la 10 metri înălţime. Însă atât şoferul, cât şi pasagerul din dreapta au ieşit pe propriile picioare din maşina făcută zob.
După ce şi-au făcut curaj cu mai multe pahare de alcool, cei doi tineri s-au urcat în maşină şi au pornit din Ştefăneşti, spre PIteşti, unde urmau să întîlnească o fată. N-au ajuns însă prea departe. Pe o pasarelă de pe Drumul Naţional 7, şoferul a pierdut controlul volanului şi a intart pe contraesns. Maşina a rupt parapetul de protecţie şi a plonjat de la aproape 10 metri înălţime peste gardul unei case.
Localnicii care au văzut accidentul spun că şoferul gonea pe şosea cu o viteză mare.
Deşi autoturismul a fost distrus în întregime, atât şoferul cât şi prietenul său, au ieşit singuri dintre fiare.
Şoferul teribilist a fost preluat de medicii de la ambulanţă şi dus la Spitalul din Piteşti. Prietenul său a fugit de la locul accidentului, însă a fost găsit de poliţişti cîteva minute mai târziu.
Poliţiştii spun că ambii tineri erau băuţi în momentul în care au plecat cu maşina. Şoferul avea o alcoolemie de 0.86 de grame în aerul expirat. În plus, mai are un dosar penal tot pentru că s-a urcat băut la volan.