"Suntem cumva în logica pe care am mai trăit-o. Ne aducem aminte, am mai avut un președinte, pe nume Traian Băsescu, care nu ținea cont de majorități, chiar atunci când ele erau legal validate prin votul cetățenilor. Pare că e și aici o continuitate pe care am mai intuit-o în prestația publică a președintelui Iohannis. Dar sigur că sunt și diferențe. Una dintre ele e că s-ar putea să fie nevoit să-și recunoască înfrângerea domnului Iohannis în două cazuri. Dacă există o înțelegere secretă și s-ar putea ca ceea ce pare să fie calea deschisă spre anticipate să fie, de fapt, calea deschisă spre consolidarea prezenței în Palatul Victoria a lui Ludovic Orban. Adică la un al doilea vot de învestitură să rămână același Ludovic Orban. Și atunci ar fi o înfrângere a lui Iohannis. Sau dacă PSD reușește să genereze o altfel de majoritate cu care Iohannis să fie obligat să discute și să accepte un altfel de premier", a spus Adrian Ursu.
Scenarii după moțiunea de cenzură. Adrian Ursu: "Klaus Iohannis s-ar putea să fie nevoit să-și recunoască înfrângerea în două cazuri"