Profit.ro semnalează grave scăpări legislative în Ordonanța de Urgență 54/2016 privind RCA. Actul normativ a schimbat definiția termenului de vehicul în așa fel încât proprietarii atelajelor cu tracțiune animală care au nevoie de înregistrare nu mai pot circula legal fără poliță RCA.
Concret, la articolul 2, OUG definește vehiculul ca fiind “ mijloc de transport cu sau fără propulsie proprie, destinat deplasării pe uscat, inclusiv orice tip de remorcă, indiferent dacă este cuplată sau nu, cu excepția celor care se deplasează pe șine, bicicletelor sau vehiculelor cu tracțiune animală, pentru care nu există obligația legală de înmatriculare sau înregistrare”.
În România, proprietarii căruțelor sunt obligați să își înregistreze căruța la Primăria comunei de care aparțin și, mai mult, plătesc și o taxă anuală pentru aceasta. Așadar, potrivit definiției din OUG, căruțele sunt înregistrate, deci nu sunt excluse din categoria “vehiculelor”.
O altă scăpare legislativă apare în Hotărârea de Guvern care implementează, de vineri (18 noiembrie), tarife maxime pentru polița RCA.
Actul normativ, publicat deja în Monitorul Oficial, stabilește tarife maxime pentru diferitele categorii de vehicule, dar nu precizează și moneda în care sunt calculate aceste prețuri.