Parlamentul României ar putea lua o poziţie în scandalul steagului secuiesc. Mai mulţi reprezentanţi ai PSD se întâlnesc astăzi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, pentru a discuta dacă va fi adoptată o declaraţie ca răspuns la arborarea steagului secuiesc pe Parlamentul maghiar. În replică, preşedintele UDMR Kelemen Hunor a spus că o astfel de reacţie ar fi de Cascadorii Râsului.
Preşedintele UDMR Kelemen Hunor susţine că scandalul legat de arborarea steagului secuiesc este o problemă artificială, care trebuie rezolvată prin discuţii diplomatice şi prin dialog politic, nu prin declaraţii publice.
"Eu cred că ar fi cea mai mare greşeală, ar fi ca în Cascadorii Râsului să aibă Parlamentul României o poziţie oficială faţă de o astfel de acţiune a Parlamentului Republicii Ungare. Steagul secuiesc nu este steagul României, nu este simbolul oficial al statului român şi, din acest punct de vedere, eu nu cred că ar trebui să mergem până acolo încât să trimitem declaraţii oficiale sau mai puţin oficiale, unii altora" a declarat Kelemen Hunor.
Ministrul român de Externe, Titus Corlăţean, susţine că suntem într-un moment dificil al relaţiei cu ţara vecină. El a declarat la Antena 3 că autorităţile de la Budapesta mizează pe o inflamare a spiritului naţionalist pentru a mai strânge voturi şi simpatii de la maghiarii din Transilvania.
Steagul secuiesc a fost arborat în cadrul unei ceremonii oficiale pe clădirea primăriei din orăşelul maghiar Kiskunfelegyhaza, în prezenţa deputatului UDMR Marko Attila şi a altor lideri locali din Covasna. Ceremonia a fost organizată în semn de solidaritate cu maghiarii din România, după ce în cursul săptămînii trecute steagul secuiesc a fost arborat pe zeci de primării maghiare şi chiar pe Parlamentul de la Budapesta.