Reprezentanţii Crescătorilor de păsări din România susţin că scandalul ouălor reprezintă "o alarmă falsă". Ştampila de pe ouă face trimitere la sistemul de creştere al păsărilor. Ouăle ştampilate cu 0 provin de la fermele ecologice, cele inscripţionate cu 1 provin de la păsări crescute în sistemul extensiv, cele notate cu 2 provin de la păsări crescute la sol, iar cele ştampilate cu 3 - de la cele care cresc în hale.
Preşedintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaţilor, Valeriu Tabără, susţine că prin acest scandal s-a urmărit scoaterea de piaţa europeană a unor produse româneşti.
Reprezentanţii Crescătorilor de păsări din România mai spun că ideea potrivit căreia cu cât gălbenuşul este mai galben cu atât oul este mai bun, este falsă. Culoarea gălbenuşului este dată de betacaroten care se găseşte în porumbul cu care sunt hrănite găinile. Cu cât concentraţia de porumb este mai mare, cu atât gălbenuşul este mai colorat.
De asemenea, în Uniunea Europeană există pigmenţi naturali care colorează hrana păsărilor şi care dau gălbenuşului culoarea galben intens.
Antena 3