Şeful Poliţiei Rutiere, Dumitru Jianu, şi cel al Poliţiei Autostrăzi, Mihai Axente, au fost demişi în urmă cu puţin timp de Ministrul de Interne, Cristian David. Decizia a venit la 24 de ore după cele două accidente în lanţ produse pe Autostrada Soarelui. O persoană a murit şi alte 12 au fost rănite, iar 17 maşini avariate. Ministrul de Interne i-a reproşat şefului poliţiei rutiere că nu a gestionat bine situaţia şi că deşi avea un elicopter la dispoziţie, care trebuia să survoleze în week-end autostrada, acesta nu a fost ridicat de la sol nici măcar după producerea accidentelor. Lui Jianu i se mai reproşează că de la înfiinţarea poliţiei autostrăzii, nu a reuşit să întocmească un proiect de monitorizare a traficului, în special în timpul verii. Dumitru Jianu este din mai 2006 este şeful Poliţiei Rutiere.
Conducerea celor două instituţii va fi asigurată de adjuncţii celor doi ofiţeri demişi.
Sâmbătă dimineaţă,
un alt incendiu
a izbucnit pe miriştile de lângă Autostrada Soarelui,
în zona, în apropiere de DN3A. Pompierii au reuşit să stingă flăcările. Flăcările
ajunseseră la aproximativ 50 de metri de drum, iar vântul
ameninţa să extindă focul.
Aceeaşi
mirişte de grâu a luat foc şi vineri. Zona aparţine
unei firme din Bucureşti, care nu poate fi trasă la răspundere
deocamdată pentru că terenul nu era lucrat de aproximativ 3 ani şi
nimeni nu se îngrijise de el.
IMAGINI CU NOUL INCENDIU DE PE AUTOSTRADA SOARELUI:
DUMITRU JIANU ŞI MIHAI AXENTE AU FOST DEMIŞI:
CITIŢI ŞI: GRAV ACCIDENT PE AUTOSTRADA SOARELUI. UN MORT ŞI 12 RĂNIŢI -
VIDEO ŞI GALERIE FOTO
Antena 3