Companiile de taximetrie care au contract cu Aeroportul Internaţional Henri Coandă se vor retrage, de săptămâna viitoare, dacă nu va fi eliminată reclama care încurajează călătorii să apeleze la serviciile de transport în sistem Uber, atrag atenţia reprezentanţii Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR), într-un comunicat de presă, transmis marţi Agerpres.
Transportatorii susţin că suma pe care o plătesc aeroportului pentru a avea dreptul să opereze în zonă este de circa 220.000 de euro anual.
„Conducerea Aeroportului Henri Coandă, din Bucureşti, ignoră absolut toate problemele pe care le-a creat pirateria taximetriştilor care operează ilegal în zona aeroportului şi permite accesul maşinilor în sistem Uber. Mai mult, aeroportul a permis amplasarea unui panou publicitar, din care cetăţenii români sau străini care au nevoie de transport înţeleg că Uber este compania acreditată inclusiv pentru a face transferuri de la aeroport către orice destinaţie. Probabil că au uitat cei care conduc aeroportul de la Otopeni că o studentă din Japonia a fost ucisă cu bestialitate, acum câţiva ani, de un 'pirat' care se ocupa cu racolarea de clienţi dezinformaţi şi creduli. Înţelegem că se încurajează pirateria, cu absolut toate consecinţele acestei activităţi, pe Aeroportul Henry Coandă, însemnând frauda fiscală, distrugerea imaginii României în lume şi, pe cale de consecinţă, subminarea economiei naţionale, dar şi alte fapte penale, de la agresiuni, sechestrare de persoane şi tâlhărie, până la viol şi crimă!”, noteză oficialii COTAR.
Potrivit sursei citate, în virtutea sumelor pe care le plătesc anual companiile de taxi pentru a opera pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă, se solicită înlăturarea panoului publicitar din zonă, prin care se încurajează activitatea Uber, în caz contrar taximetriştii ameninţând că îşi vor înceta activitatea în acel perimetru.