”În acest moment, problema s-a mai aplanat puțin. Mai sunt aproximativ 100-150 de persoane, dar la unn moment dat numărul acestora era undeva la 400 de oameni. Toată povestea a început imediat după ce s-a aflat rezultatul alegerilor. Unul dintre candidații la funcția de primar este chiar este localnic din cartierul acesta, Măgura. Acesta a pierdut la o diferență foarte mică de un contracandidat. La un moment dat, un tânăr fără carnet de conducere s-a urcat la volanul unei mașini și a vrut să facă un tur al victoriei. Unul dintre polițiști ar fi încercat să-l oprească pe acest tânăr să meargă cu mașina prin cartier. Polițistul ar fi fost lovit. Noi încă nu avem un punct de vedere oficial din partea poliției. Cert este că tânărul respectiv a fost reținut. Martoii spun că ar fi fost bătut și în acest moment tânărul ar fi la spital și ar avea și un grad de handicap locomotor. El nu posedă carnet de conducere și nu a vrut să oprească la semnalele polițiștilor. Viața polițistului lovit de mașină nu a fost pusă în pericol.”, a transmis de la fața locului corespondentul Antena 3 Vali Popovici.