Soţia lui Dinu Patriciu e în război cu fiicele miliardarului, dar şi cu femeia care ar fi fost amanta lui în ultimii săi ani de viaţă. Dana Patriciu a cerut verificarea conturilor deţinute de persoanele care vor să împartă averea pentru a afla unde sunt o parte a banilor ce i-au aparţinut omului de afaceri.
Judecătoii au trimis deja mai multor instituţii bancare să prezinte extrase de cont începând cu luna noiembrie 2011 până la zi. Dana Patriciu se plânge că averea fostului ei soţ se micşorează constant.
În urmă cu patru ani, acesta avea peste două miliarde de euro, iar cu puţin timp înainte de moartea acestuia se vorbea de un patrimoniu de doar câteva sute de milioane de euro.
Dinu Patriciu a murit pe 19 august 2014, la Londra, în urma unei infecţii pulmonare.