Primarul PDL din localitatea ialomiţeană Reviga, Niculae Began, împreună cu mai mulţi poliţişti, s-au îmbrâncit cu 2 preoţi şi cu membrii unui cortegiu funerar.
Edilul susţinea că preoţii n-au dreptul sa intre in cimitir pentru că nu aparţin de Biserica Ortodoxă Română.
Cei doi preoţi din Reviga, judeţul Ialomiţa, au decis să iasă din cadrul Bisericii Ortodoxe Române şi au format Asociaţia Biserica din Reviga. Ei susţin că au toate actele în regulă şi pot susţine slujbe religioase.
Nu de acceaşi părere este edilul Niculae Began. Ajutat de poliţişti şi de un grup de susţinători, edilul s-a luptat cu preoţii şi cu rudele decedatului pentru a opri intrarea acestora spre mormânt.
Rudele decedatului şi susţinătorii primarului PDL şi-au aruncat vorbe grele tot timpul scandalului.
După jumătate de oră de scandal şi îmbânceli, rudele decedatului au reuşit să intre cu coşciugul în cimitir, împreună cu preotul pe care-l vroiau la groapă.