Cristian Vlădescu consideră anormală revocarea sa din funcţia de preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS). El crede că Ministrul Sănătăţii ar putea fi nemulţumit din cauza independenţei CNAS şi a imposibilităţii de a controla întregul sistem sanitar.''Actualul conflict este între competenţă şi incompetenţă, între responsabilitate şi iresponsabilitate'', susţine prof. dr. Cristian Vlădescu.
El consideră că este o iresponsabilitate din partea Ministrului Sănătăţii să iasă în presă şi să spună că există o gravă criză de medicamente, când de fapt nu există. El a adăugat că este aberant şi fals tot ce declară ministrul Sănătăţii.
În legătură cu noul preşedinte, dr. Vasile Ciurchea, Vlădescu a menţionat că acesta a fost demis de el, pentru incompetenţă. El a făcut referire şi la faptul că, de multe ori, premierul a fost dezinformat în legătură cu activitatea din sistemul de sănătate, cum ar fi cazul neutilizării în întregime a fondurilor de către CNAS, sau aşa-zisa criză din domeniul programului de diabet zaharat.
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, nu a vrut să comenteze nicio declaraţie a lui Vlădescu şi a spus că CNAS a tergiversat de multe ori actele normative venite din partea Ministerului Sănătăţii, ajungând până aproape de blocarea sistemului. El a dat ca exemplu abordările ''ciudate'' privind alocarea fondurilor pe judeţe, şi introducerea cardului european începând cu 1 ianuarie 2007.
La rândul său, Vasile Ciurchea, noul preşedinte al CNAS, a dezminţit afirmaţiile făcute de Cristian Vlădescu. El a declarat că în perioada când a fost director general al CNAS, din 2003 până în 2005, şi-a făcut datoria: ''Nu am fost demis de Cristian Vlădescu, ci mi-am dat demisia''.
Antena3.ro