Comitetul de Coordonare Local al PNL Craiova, întrunit duminică pentru organizarea primelor alegeri după fuziunea dintre PNL şi PDL pentru funcţiile de conducere, s-a desfăşurat cu scandal şi acuze reciproce din partea celor cinci candidaţi la funcţia de preşedinte al organizaţiei şi a susţinătorilor acestora.
Marcel Marcea, fost consilier judeţean şi unul dintre cei cinci candidaţi la funcţia de preşedinte, a acuzat conducerea PNL Dolj că în 16 martie l-a demis pe deputatul Ionuţ Stroe din funcţia de preşedinte al PNL Craiova şi l-a numit pe senatorul Mario Ovidiu Oprea în mod nestatutar.
"Vă rog să încetaţi să vă mai prezentaţi în calitate de lider al PNL Craiova. Potrivit statutului PNL, decizia prin care a fost demis deputatul Ionuţ Stroe din funcţia de preşedinte al PNL Craiova a fost contestată de acesta şi se află în procedură de apel la Curtea de arbitraj a PNL", i-a spus Marcea lui Mario Oprea care se afla la prezidiu în calitate de preşedinte interimar al PNL Craiova.
După ce deputatul Nicolae Giugea, preşedintele PNL Dolj, a anunţat că secretariatul tehnic al alegerilor PNL Craiova va fi compus din trei persoane şi a supus la vot, Marcea i-a cerut vicepreşedintelui PNL Gigel Ştirbu, preşedintele PNL Olt, să intervină şi a contestat decizia pe motiv că toţi candidaţii la funcţia de preşedinte trebuie "să dea oameni în secretariatul tehnic".
Propunerea lui Marcea Marcel a fost aprobată, iar numărul membrilor secretariatului tehnic a fost majorat la 17 persoane.
A fost supusă adoptării ordinea de zi a şedinţei - care viza alegerea secretariatului tehnic, validarea prezenţei statutare, prezentarea analizei biroului politic local şi alegerea noului birou de conducere.
Giugea a susţinut că alegerile sunt statutare, întrucât au fost convocaţi 552 de membri PNL Craiova cu drept de vot şi au fost prezenţi în sală 447.
Cei cinci candidaţi pentru funcţia de preşedinte PNL Craiova sunt senatorul Mario Ovidiu Oprea, liderul grupului PNL din Senat, deputatul Ionuţ Stroe, Marcel Marcea, fost consilier judeţean, avocatul Marin Stoian şi David Lupu, care a anunţat că se retrage din cursă.
Mario Oprea a pledat pentru unitate.
"Nu am spus niciodată că obţinerea Primăriei Craiova va fi floare la ureche, nu mi-am dat aere de învingător care merge la sigur. Cursa pentru Primăria Craiova nu trebuie să fie un film de groază, ci o revanşă onorabilă. Nu priviţi momentul cu teama unui învins care pierde prin abandon. Eu îmi asum, alături de voi, acest drum deja împănat cu episoade unde dominanta este intriga. Nu am petrecut 27 de ani în PNL pentru a preda oraşul PSD-ului cu care unii leagă frăţii în taină", a spus Oprea.
Avocatul Marin Stoian a susţinut în discursul rostit că PNL Dolj este condus în continuare de "oamenii care l-au dus la dezastru", sugerând că preşedintele Nicolae Giugea primeşte indicaţii de la fostul democrat-liberal Radu Berceanu.
"Sunt surprins negativ când văd ce a ajuns acest partid, care are la conducere aceiaşi oameni care l-au dus la dezastru. (...) Sunt senatori, deputaţi (...) care nu cred că au luat ei, prin meritele lor, nici 1%, nici 2%. Au avut voturile date de membrii PNL'', a mai spus el.
În acelaşi timp, candidatul la şefia organizaţiei locale a mai afirmat că pentru a bate PSD în Craiova, PNL trebuie transformat "din rădăcină" şi a acuzat afirmând că PNL Dolj este "o castă".
Ionuţ Stroe, candidat şi el la şefia organizaţiei locale spus că îşi doreşte să continue ceea ce a început în cadrul organizaţiei municipale.
"Ziua de azi, ratată parţial, ar fi trebuit să fie despre liberalii craioveni şi cea în care să înceapă câştigarea încrederii dărâmate în plan public. Ziua de azi ar fi trebuit să fie despre depăşirea unor metehne, unor comportamente vechi dar mai actuale ca niciodată ale unei clase politice compromise. (...) Îmi doresc să continui ceea ce începusem în cadrul organizaţiei municipale. Sunt sigur că asta a deranjat, sunt sigur că prezenţa unor oameni importanţi din acest oraş în jurul construcţiei liberale a fost motivul pentru care am fost demis acum două săptămâni, fără niciun fel de explicaţie", a mai spus Stroe.