Antena 3 CNN Actualitate Scandal de proporții în PSD cu privire la acuzații de trădare. Reacția lui Liviu Pleșoianu

Scandal de proporții în PSD cu privire la acuzații de trădare. Reacția lui Liviu Pleșoianu

1 minut de citit Publicat la 15:36 02 Iun 2017 Modificat la 15:36 02 Iun 2017
o_1bhkcqtgma9j136dl0aq385mp8.jpg

Scandal uriaş şi acuzaţii de trădare în PSD după ce în presă au apărut discuţii purtate pe un grup de WhatsApp al liderilor partidului.

Rise Project a publicat capturi din conversaţiile celor de la vârful PSD, iar discuţia a avut loc în perioada emiterii ordonanţei 13 şi a protestelor din Piaţa Victoriei. Aceasta se referă la modul în care partidul urma să se organizeze. 

Liviu Pleșoianu, deputat PSD și-a susținut punctul de vedere la Antena 3, cu privire la acest eveniment.

”Se poate exprima în 3 puncte poziția mea: Să vă spun cât de jurnaliști sunt cei de la RISE PROJECT. De mine spun că sunt omul PSD trimis la UE. Ei nu știu să facă diferența între Uniunea Europeană și adunarea Consiliului Europei.
Al doilea punct de vedere pe care îl am este să îmi exprim profunda scârbă pentru cel care s-a apucat să trimită aceste materiale celor de la RISE PROJECT. Nu mi se pare în regulă ca acest partid să aibă în rândurile sale sclavi ai noii securități. 
Iar în încheiere vreau să spun că toată această investigație a celor de la RISE PROJECT este o mare fâsâială, trebuie să dăm șansa democratică, a milioanelor de români care au alt punct de vedere, de a se exprima. Sunt tot felul de mesaje, de un ridicol absolut. Pentru cei care ne susțin și care ne-au votat este o dovadă în plus că noi am încercat să ne luptăm cu această hidră. M-au sunat pentru un drept la replică, pe care l-au și publicat. Eu m-am mai exprimat public despre diverse personaje din PSD, care nu pricep de ce sunt în continuare în partid.”, a declarat Liviu Pleșoianu. 

 

×
x close