Împuşcături, oameni călcaţi cu maşina şi bătaie în mijlocul şoselei. S-a întâmplat luni seară, în Bucureşti, şi nu în urma unei răfuieli între două clanuri rivale de interlopi. Toate au avut loc după ce doi iubiţi şi-au dat întâlnire pe o stradă din centrul Capitalei pentru ca unul dintre ei să-i spună celuilalt adio. Furios, bărbatul părăsit de iubită a fost la un pas să omoare un om şi să fie împuşcat de altul.
Incidentul s-a petrecut pe Strada Berzei din Capitală. Martorii spun că tânărul a lovit-o de mai multe ori pe prietena sa, chiar în stradă. Un alt trecător, care a văzut întreaga scenă, a încercat să intervină folosindu-se însă de arma din dotare.
Bărbatul care a încercat să aplaneze conflictul dintre cei doi a fost transportat la spital, cu piciorul rupt, iar trecătorul care a tras mai multe focuri de armă nu este de găsit.
Scandal cu împuşcături în Capitală