Antena 3 CNN Actualitate Scandal într-o biserică din Caracal. Sicriul unui bărbat decedat a fost dus de la groapă la morgă de poliţişti

Scandal într-o biserică din Caracal. Sicriul unui bărbat decedat a fost dus de la groapă la morgă de poliţişti

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 17:00 10 Dec 2020 Modificat la 17:00 10 Dec 2020
o_1ep6i020fu0c8m81hf81ia21v3rb.jpg

Incidentul are la baza acuzaţiile aduse de nepotul bărbatului decedat, care susţine că bunicul său ar fi avut o moarte violentă. El a motivat aceste acuzaţii indicănd rănile de pe trupul acestuia.

Raportul oficial al decesului arată că bărbatul în vârstă de 77 de ani avea mai multe afecţiuni iar mortea a survenit în urma unui accident vascular. El a decedat în spitalul unde a fost internat.

După deces trupul neînsufleţit al bărbatului a fost transportat de familie acasă, care au început pregătirile pentru înmormântare pe data de 9 decembrie.

Rudele decedatului s-au împărţit în două tabere şi au început un scandal în toată regula în biserică

Prima tabăra a susţinut că vor ca înmormântarea să continue, în timp ce a doua tabără a precizat că e nevoie de o anchetă pentru că septuagenarul a avut o moarte violentă. Tot ei au sunat la 112.

Poliţiştii din Caracal au fost sesizaţi despre o posibilă moarte survenită în condiţii suspecte. Aceştia s-au deplasat la biserică pentru a demara o anchetă.

Oamenii legii au ridicat cadavrul bărbatului cu tot cu sicriu şi l-au transferat la Morgă pentru a se efectua necropsia.

În acest caz, oamenii legii au întocmit un dosar de cercetare penală pentru moarte suspectă și urmează să stabilească ce s-a întâmplat.

 

 

×
x close