Şase jandarmi de la Centrul de Pregătire şi Perfecţionare de Jandarmi Ochiuri, din localitatea dâmboviţeană Gura Ocniţei, au fost internaţi în spital, după ce s-au accidentat în timpul unui antrenament. Aceştia au căzut de la o înălţime de aproape trei metri, informează
Mediafax.Unul dintre jandarmi, aflat în stare foarte gravă, a fost transportat cu un elicopter SMURD la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală. Ceilalţi cinci au fost duşi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte.
"Cei cinci militari jandarmi au suferit contuzii minore, după ce au căzut de la înălţime. Unul singur are o luxaţie la un picior şi îi va fi pus un aparat gipsat, dar din investigaţiile făcute până acum reiese că niciunul nu are nevoie de spitalizare", a declarat directorul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgovişte, dr. Carmen Marcu.
În momentul incidentului, jandarmii se aflau pe o pistă a zonei de antrenament. Ei au căzut de pe o bară aflată la o înălţime de aproape trei metri.
Antena3.ro