Juriul Burselor Superscrieri a stabilit câștigătorii finali ai celor șase burse acordate pentru proiecte jurnalistice pe tema învățământului preuniversitar de stat, un proiect al Fundației Friends For Friends.
Cele șase echipe câștigătoare – care vor primi burse a câte 2.000 euro fiecare și susținere editorială pe parcursul realizării materialelor – au propus proiecte care, împreună, vor alcătui o radiografie jurnalistică a sistemului de educație din România. Materialele finale vor atinge și aspecte generale, precum paradigma autoritară a educației și stresul la care sunt supuși profesorii, dar și unghiuri specifice, precum educația în penitenciare, limitările de exprimare ale elevilor în epoca social media ori modelele de reformă micro și macro.
Cele șase echipe care vor primi finanțare pentru realizarea proiectelor propuse în concurs:
Lina Vdovîi, Ioana Cîrlig și Vlad Andriescu, pentru proiectul Școala și rețelele sociale. Libertăți și limite, cu publicare pe platforma Casa JurnalistuluiRaluca Balogh (Ion) și Dragoș Savu, pentru proiectul Sub presiune. Sindromul profesorului stresat și lipsit de resurse și efectele acestuia asupra educației copiilor, cu publicare în GândulAndrei Crăciun și Daniel Vrăbioiu, pentru proiectul Cei care n-au niciun drept la educație, cu publicare pe platforma dela0.roSorina Vasile, Vlad Ursulean și Tiberiu Cimpoeru, pentru proiectul Învățământ pentru schimbare socială, cu publicare pe platforma Casa JurnalistuluiEugen Istodor și Iaromira Popovici, pentru proiectul De-a desvățul în învățământul românesc, cu publicare în CațavenciiElena Stancu și Cosmin Bumbuț, pentru proiectul Alfabet pentru urși* (*„Urs” înseamnă în argoul din penitenciar un tânăr de 14-21 de ani care nu știe să scrie și să citească.), cu publicare pe platforma teleleu.euCompetiția pentru cele șase burse a fost neașteptat de mare: s-au înscris, în perioada 11 mai – 7 iunie, 60 de proiecte remarcabil de diverse și bine argumentate, depuse de echipe de autori și fotografi din toată țara; lista celor 10 lucrări nominalizate o găsiți
aici. Materialele vor fi realizate până la jumătatea lunii octombrie, urmând să fie publicate până la sfârșit de noiembrie. Pe parcursul realizării materialelor, bursierii vor lucra cu jurnalista Mona Dîrțu, care este mentor în cadrul proiectului și susține, de asemenea, Seminariile Superscrieri.