Şeful Sindicatului Poliţiştilor, Toader Paraschiv, a spus - după ce a văzut imaginile cu Adrian Sârbu plimbându-se liber, deşi este arestat - că şi dintr-o durere de dinţi se poate muri.
Imaginile, prezentate în exclusivitate la emisiunea Sinteza zilei de la Antena 3, îl arată pe Sârbu escortat, se pare, la o clinică stomatologică de lux din cartierul Primăverii.
"Şi nu am avut nicio situaţie când cineva să moară din cauza unei măsele?", a replicat preşedintele Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC), Toader Paraschiv, miercuri, la emisiunea Previziunile zilei, de la Antena 3.
În final, Toader Pararaschiv a confirmat că legea spune că persoanele arestate trebuie transportate încătuşate.
Poliţiştii care l-au lăsat pe Adrian Sârbu să se plimbe prin Bucureşti fără cătuşe, deşi oficial este arestat preventiv, sunt cercetaţi disciplinar şi riscă sancţiuni grave.
Imaginile, prezentate în exlusivitate la Sinteza zilei, au fost surprinse în data de 18 aprilie, chiar de ziua omului de afaceri. Se pare că acesta era escortat la o clinică stomatologică de lux din cartierul Primăverii.
Regulamentul spune clar însă că trebuie să poarte cătuşe în permanenţă.
Adrian Sârbu a fost fotografiat coborând din duba poliţiei şi mergând relaxat, alături de un poliţist spre o locuinţă din cartierul Primăverii. Are mâinile în buzunar, iar cel care ar fi trebuit să îl păzească era la cel puţin un pas în urma sa.
Adrian Sârbu se află în arest preventiv din 4 februarie. El este acuzat de instigare la evaziune fiscală, spălare de bani şi instigare la delapidare. Potrivit anchetatorilor, prejudiciul produs de acesta la bugetul de stat s-ar ridica la peste 23 de milioane de lei.
Adrian Sârbu se află în arest preventiv din 4 februarie. El este acuzat de instigare la evaziune fiscală, spălare de bani şi instigare la delapidare. Potrivit anchetatorilor, prejudiciul produs de acesta la bugetul de stat s-ar ridica la peste 23 de milioane de lei.