Antena 3 CNN Actualitate Şapte persoane rănite, între care trei copii, într-un violent accident produs la ieşirea din Ploieşti

Şapte persoane rănite, între care trei copii, într-un violent accident produs la ieşirea din Ploieşti

<1 minut de citit Publicat la 17:28 25 Mai 2012 Modificat la 17:28 25 Mai 2012
Şapte persoane rănite, între care trei copii, într-un violent accident produs la ieşirea din Ploieşti
Foto: INTACT Images
Şapte persoane, între care trei copii, au fost rănite în urma unui accident petrecut, vineri după-amiază, la ieşirea din Ploieşti spre Braşov, informează Mediafax.

Traficul rutier în zona accidentului se desfăşoară cu dificultate.
   
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Prahova, Daniel Radu, accidentul a avut loc în nordul municipiului Ploieşti, la ieşirea din oraş către Braşov.

Din primele verificări, poliţiştii au stabilit că şoferul unui autoturism în care se aflau trei adulţi şi trei copii a vrut să facă o manevră neregulamentară şi să vireze stânga, însă nu s-a asigurat corespunzător, maşina ciocnindu-se cu o autoutilitară care venea din sens opus.
   
Toţi pasagerii din autoturism, dar şi şoferul autoutilitarei au fost răniţi, fiind transportaţi cu ambulanţele la spital.
   

×
x close