Antena 3 CNN Actualitate La şapte ani de la tragedia din Colectiv, România nu poate trata pacienţii arşi

La şapte ani de la tragedia din Colectiv, România nu poate trata pacienţii arşi

Cristina Ştefan
2 minute de citit Publicat la 10:05 13 Mai 2022 Modificat la 10:29 13 Mai 2022
spital arsi romania colectiv
La şapte ani de la tragedia din Colectiv, România nu poate trata pacienţii arşi Sursa foto: Mediafax Foto / Alexandru Dobre| Hepta - Antena 3

65 de tineri și-au pierdut viața în urma incendiului din Colectiv din 30 octombrie 2015.

La 7 ani de la tragedie, Ministerul Sănătății recunoaște faptul că, în prezent, nu există în România niciun spital care să corespundă condițiilor prevăzute pentru centrul de arși.

În Monitorul Oficial a fost publicat un ordin al Ministerului Sănătății care amână cu trei ani termenul la care care spitalele erau o obligate să reorganizeze spațiile necesare pentru îngrijirea bolnavilor cu arsuri.

Ordinul nr. 476/2017 a intrat în vigoare la 18 mai 2017, iar termenul de conformare era 18 mai 2022, dată de la care pacienții cu arsuri grave ar fi trebuit internați în centre speciale pentru mari arși.

Câți mari arși are România: 70-75 pe lună, între 600 și 800 pe an

România are cei mai mulți mari arși din Europa - între 600 și 800 de pacienți mari arși anual.

Sistemul medical romanesc le acordă șanse minime de supraviețuire bolnavilor răniți în incendii.

Deși se vorbește de 10 ani de centrele speciale pentru marii arși, acestea încă se găsesc pe hârtii. Asta în timp ce anual în țară noastră sute de arși mor în țară noastră.

Primele discuții despre centrele pentru mari arși au fost în anul 2012, de atunci și până acum autoritățile dau din umeri de fiecare dată când marii arși au nevoie sa fie tratați la noi în țară.

10.000 de români suferă arsuri în fiecare an

Pe an sunt 10 mii de prezentări la UPU (pacienți cu diverse arsuri). Aproape 4.000 se internează, dintre aceștia 1.000 sunt copii. Din totalul de 10.000, 1400-1500 au arsuri grave şi ar trebui îngrijiţi în secţii speciale.

Dar sistemul sanitar românesc e incapabil să o facă.

Cele 26 de paturi pentru pacienţii critici cu arsuri severe sunt insuficiente pentru numărul mare de bolnavi. De multe ori, soluţia este transferul în străinătate.

Bolnavii cu arsuri au ajuns în Belgia, Austria, Marea Britanie, Franța și Germania

"65 de oameni au murit în incendiul de la Colectiv. Cu toate acestea, niciun spital din ţara noastră nu poate îngriji în condiţii de siguranţă pacienţii cu arsuri grave. Acest lucru este recunoscut chiar şi de Ministerul Sănătăţii, care a anunţat că nicio unitate medicală de la noi nu îndeplineşte condiţiile necesare, astfel încât să devină un centru special pentru marii arşi, de aceea a fost amânat termenul prin care unităţile medicale aveau obligaţia de a-şi reorganiza spaţiile pentru a îngriji astfel de bolnavi.

Termenul a fost prelungit până în anul 2025 .În unităţile de primiri urgenţe, în fiecare an, ajung aproximativ 10.000 de pacienţi cu arsuri. Dintre aceştia, aproximativ 1.500 sunt în stare critică. Aproximativ 200 de pacienţi în stare critică îşi pierd viaţa. De cele mai multe ori, cei care au arsuri grave sunt transferaţi în străinătate. Anul acesta au fost doar trei bolnavi care au primit ajutor din străinătate", a transmis Cristina Ştefan, reporter Antena 3.

Citiţi şi: Mărturia unei mame care şi-a pierdut fiul în incendiul de la Colectiv: "Spitalele cu secțiile de arşi sunt inexistente în continuare" | Ce mesaj are pentru Piedone

×
x close