Antena 3 CNN Actualitate Şansă nesperată pentru Cristian Cioacă

Şansă nesperată pentru Cristian Cioacă

2 minute de citit Publicat la 14:00 29 Dec 2015 Modificat la 14:00 29 Dec 2015
cristian cioaca.jpg
Crina Radu, avocata familiei Elodiei Ghinescu susţine că Cioacă ar putea beneficia de o eventuală revizuire a pedepsei în cazul în care oferă informaţii despre unde se află sau ce a făcut cu trupul Elodiei.

Crina Radu a confirmat că mama acesteia a mers de Crăciun la cimitir, unde i-a amenajat Elodiei un mormânt gol, rugându-se pentru sufletul fiicei sale. În acest context, avocata i-a cerut lui Cioacă să spună ce a făcut cu trupul Elodiei, o recunoaştere a faptelor fiind, în opinia sa, un motiv pentru ca fostul poliţist să obţină o eventuală revizuire a pedepsei, potrivit romaniatv.net.

"Poate că Cioacă se uită acum la noi şi poate că se gândeşte că cel mai bine ar fi, atât pentru el cât şi pentru copil şi mai ales pentru familia Elodiei, să spună ce a făcut cu trupul Elodiei, dacă mai există ceva din trupul Elodiei. A avut o cerere de revizuire, care i s-a respins. Am înţeles că a facut apel, dar dacă dumnealui se gândeşte să spună ce a făcut cu trupul Elodiei, eu cred că ar avea un temei pentru a obţine o eventuală revizuire. Are timp suficient pentru a se gândi, copilul va creşte, va pune întrebări, o să îşi dea seama de ceea ce a făcut tatăl sau, iar dacă Cioacă va spune ce a făcut cu trupul Elodiei, atunci se va face o înmormântare aşa cum e obiceiul şi va putea şi trupul ei să beneficieze de o înmormântare creştinească. Este dureros. Am vorbit cu mama Elodiei, într-adevăr au mers la mormântul Elodiei, care este gol. Dar au mers acolo şi au aprins o lumânare. În aceste zile de sărbătoare este un mare gol în sufletul şi inima doamnei Ghinescu, că nu are cum să îşi mai vadă fiica", a spus Crina Radu.

Totodată, ea dezminte faptul că sora lui Cioacă ar fi obţinut în instanţă suspendarea plăţii despăgubirilor către familia Elodiei. "Sora lui Cioacă a formulat o cerere de suspendare provizorie a dosarului de executare privind programul de vizitare a minorului de către familia Ghinescu şi nicidecum executarea silită cu privire de despăgubirile pe care familia Ghinescu trebuie să le primească de la Cristian Cioacă. Dosarul de execuatre este pe rol, a fost o suspendare provizorie astfel ca doamna Ghinescu să nu poată să îşi viziteze nepoţelul. Ceea ce este şi mai dureros în această perioada de sărbători când familiile sunt unite, este că minorul nu îşi poate vedea bunica maternă", a mai spus avocata familiei Elodiei Ghinescu.



×
x close