Deși avem o capacitate de testare nelimitată în România se fac zilnic sub 40 de mii de teste, cu tot cu cele rapide.
Există medici școlari, există asistente medicale, există asistente comunitare, există medici de familie care pot să ajute la testare, doar că acest lucru nu se întâmplă.
Până acum, autoritățile spuneau că nu testăm pentru că nu exista cerere, acum spun că nu se implica medicii.
Medicii de familie se plâng că sunt total ignoraţi de Ministerul Sănătății
Aceștia spun că nu le-a cerut nimeni să testeze și că nu au primit teste în cabinete, în condițiile în care pacienții care au simptome așteaptă cu zilele să fie testați.
Mai mult, se plâng că sunt ignoraţi de către autorități, în special de Ministerul Sănătății și DSP care nu comunica deloc cu ei. Nici legat de vaccinarea în cabinete nici legat de testare.
Aceștia spun că nu au primit nimic de la minister, nici măcar o cutie cu măști de protecție, deși consultă mereu pacienți suspecți de COVID-19.
Potrivit INPS se poate testa orice persoană care prezintă cel puțin unul din următoarele semne și simptome: tuse, febră, scurtarea respirației, debut brusc al anosmiei, dar si toți cei care întra în contact direct cu o persoana confirmata.
Sandra Alexiu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie, a intervenit în direct prin telefon la Antena 3, unde a vorbit despre problemele cu care se confruntă medicii de familie.
Medicii de familie cumpără teste COVID pentru pacienţi
''Trebuie să vă spunem că şi noi am văzut declaraţiile secretarului de stat de la Ministerul Sănătăţii, întâi că se vor testa pacienţii gratuit la medicul de familie, după care au spus că nu se testează suficient. Trebuie să vă spun că toate aceste informaţii le-am aflat şi noi numai din presă, nu şi de la Direcţiile Sanitare sau de pe o filielă oficială şi cu siguranţă, nu am primit nici teste. Nu s-a pus problema. În continuare, cei care doresc să testeze, o pot face şi achiziţionează teste şi fac testele contracost pacienţilor lor. Dar, ca să primim de la Ministerul Sănătăţii vreun test, nu, nu s-a întâmplat acest lucru şi nici nu am fost întrebaţi dacă dorim să testăm, sau dacă suntem de acord cu acest lucru. Mie mi se pare incredibil că în continuare, după atâţia ani de când ne confruntăm cu tot felul de probleme de sănătate publică, aflăm tot de la televizor şi de la ştiri, lucrurile care ne privesc şi nu printr-o comunicare oficială şi personalizată, direcţionată direct către corpul medical.
Sandra Alexiu: ''Este o situaţie de criză''
Este o situaţie de criză şi în continuare după mai bine de un an de la debutul pandemiei, noi nu avem o situaţie unitară de conduită. Fiecare judeţ se descurcă aşa cum poate. Sunt judeţe în care lucrurile merg foarte bine, se cheamă în mod centralizat salvarea la domiciliu pentru testare, dar sunt judeţe unde testarea întârzie şi rezultatele testeor întârzie. Sigur că pacienţii atunci când au simptome, probabil că în general, marea lor majoritate îşi sună medicul de familie şi află ce au de făcut. Sunt foarte mulţi pacienţi cae refuză testarea, sunt pacienţi care se testează, dar aşteaptă extrem de mult rezultatul testării (...) Comunicarea este deficitară, nu toţi pacienţii pozitivi sunt comunicaţi în softul naţional, nu primim pentru toţi deciziile de carantină la timp şi nici rapoartele de testare pentru eliberarea concediilor medicale'', a spus Sandra Alexiu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie, joi, în exclusivitate la Antena 3.