Antena 3 CNN Actualitate Peste 80 de sancțiuni aplicate de Jandarmerie, după protestul AUR din fața Parlamentului

Peste 80 de sancțiuni aplicate de Jandarmerie, după protestul AUR din fața Parlamentului

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 11:21 12 Mai 2023 Modificat la 11:21 12 Mai 2023
protest AUR
Peste 80 de sancțiuni aplicate de Jandarmerie, după protestul AUR din fața Parlamentului Sursa foto: Captură video

Crește numărul sancțiunilor aplicate în cazul protestatarilor AUR, care au atacat mai mulți aleși în fața clădirii Parlamentului.

Jandarmii au anunțat că au aplicat încă 42 de sancțiuni, în valoare totală de aproape 30.000 de lei.

"În completarea informațiilor din zilele anterioare, menționăm faptul că au mai fost aplicate 42 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 29.800 lei, astfel: 36 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 25.000 de lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 60 din 1991, privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, cu modificările și completările ulterioare;

Șase sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 4.800 de lei, în conformitate cu prevederile Legii nr. 61 din 1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, cu modificările și completările ulterioare", a transmis Direcția Generală de Jandarmi a Municipiului București.

Citește și: Patru persoane de la protestul AUR, sancționate după ce l-au agresat pe Ludovic Orban în fața Parlamentului

În total, jandarmii au aplicat 87 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 80.500 lei.

Autoritățile au transmis că vor continua să analizeze imaginile surprinse în timpul protestului, pentru a-i identifica pe toți cei care au încălcat legea.

×
x close