UNICEF a lansat, vineri, un semnal de alarmă cu privire la recrudescenţa cazurilor de rujeolă la nivel mondial, subliniind că în zece ţări, printre care se numără Brazilia, Ucraina şi Franţa, s-au înregistrat peste trei sferturi din creşterea totală a cazurilor în anul 2018, relatează AFP.
La nivel mondial, 98 de state au raportat un număr mai mare de cazuri de rujeolă în 2018 comparativ cu anul 2017, ceea ce stăvileşte progresele în lupta contra acestei boli foarte uşor de prevenit, dar cu potenţial letal, se arată într-un comunicat emis de Fondul Naţiunilor Unite Pentru Copii.
„Acesta este un semnal de alarmă. Avem un vaccin sigur, eficient şi ieftin împotriva unei boli extrem de contagioase - un vaccin care a salvat aproape un milion de vieţi anual în ultimele două decenii”, a afirmat Henrietta Fore, director executiv al UNICEF.
„Aceste cazuri nu au apărut peste noapte. Aşa cum gravele epidemii cu care ne confruntăm astăzi s-au declanşat în 2018, lipsa de acţiune de astăzi va avea consecinţe dezastruoase pentru copiii de mâine”, a adăugat ea.
Ucraina, Filipine şi Brazilia s-au confruntat cu cea mai mare creştere a numărului de cazuri anuale. În Ucraina au fost înregistrate nu mai puţin de 35.120 de cazuri de rujeolă în 2018. Şi, potrivit Guvernului acestei ţări, alte 24.042 de persoane au fost infectate în primele două luni ale anului 2019.
În Brazilia, s-au înregistrat 10.262 de cazuri după ce anul anterior nu a fost raportat niciun caz.
„Anul acesta, în Filipine, s-au înregistrat 12.736 de cazuri de rujeolă şi 203 decese, faţă de 15.599 de cazuri în tot anul 2018”, precizează comunicatul UNICEF.
Infrastructura deficitară din domeniul sanitar, conflictele civile, un grad redus de conştientizare la nivelul comunităţilor, delăsarea şi atitudinea rezervată faţă de vaccinare au dus la aceste epidemii, atât în ţări dezvoltate, cât şi în state în curs de dezvoltare, potrivit agenţiei.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a tras deja un semnal de alarmă cu privire la creşterea numărului cazurilor de rujeolă la nivel mondial, relevând o creştere de aproximativ 50% a cazurilor raportate anul trecut faţă de 2017, care au dus la decesul a 136.000 de persoane.