"Se spune că numai Dumnezeu poate pătrunde în sufletul cuiva. Și așa este. Am mers azi dimineață la Institut, gândindu-mă ce este în sufletul unei copile de 17 ani, pacientă de-a noastră, care așteaptă un transplant, știind cât de puțini sunt donatorii pentru această categorie de vârstă.
Soluția inimii artificiale era singura care, din cauza gravei insuficiențe cardiace, o putea ține în viață. Și operația a reușit. Este a patra implantare a unei inimi artificiale pe care o reușim în acest an și prima din România la un copil",prof. dr. Horaţiu Suciu Şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş
Acesta le mulțumește celor din echipa IUBCvT Târgu-Mureș și profesorului Putnik din Belgrad care a asistat la intervenție.
"Seara, când am plecat spre casă, m-am uitat la părculețul din fața Spitalului. Este locul în care se va construi noul Institut al Inimii. Acolo sunt acum niște pomi fragezi, pe care i-aș lua cu noi în noua clădire a Institutului, pe care îl pregătim cu toată dedicarea.
Nu știu dacă pomii aceștia se vor regăsi în viitorul nostru spital, dar felul în care i-am văzut astăzi a fost ca un dialog în care mi s-a șoptit, de undeva, că procedura de astăzi va fi, în noul proiect, o rutină", este finalul mesajului postat de medicul Horaţiu Suciu.