Antena 3 CNN Actualitate Sănătate Încep lucrările la prima maternitate care se va construi în București, după 33 de ani | Marcel Ciolacu: "Este o investiție de 50 de milioane de euro"

Încep lucrările la prima maternitate care se va construi în București, după 33 de ani | Marcel Ciolacu: "Este o investiție de 50 de milioane de euro"

Premierul Marcel Ciolacu a fost prezent la conferința de presă susținută de ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, alături de primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, odată cu începerea lucrărilor la prima maternitate nouă din București de după Revoluție.

de Redacția Antena 3 CNN    |    01 Feb 2024   •   11:04

După finalizarea unor lucrări de o importanță strategică pentru București, cum ar fi Unitatea de Primiri Urgențe și Unitatea funcțională pentru tratarea marilor arși de la SpitalulClinic de Urgență “Bagdasar-Arseni” sau Clinica de Stomatologie, Sectorul 4 dă startul construcției unei noi maternități, în incinta Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan”.

"Există trei sectoare unde lucrurile se dezvoltă, 3, 4 şi 5. Mă bucur mult că este prima maternitate construită în ultimii 30 de ani, în București. Este un mesaj foarte clar prin ceea ce face domnul primar Băluţă, transmite un mesaj tinerilor. 

Tinerii vor pleca în străinătate, nu vor rămâne în România dacă nu le oferim servicii publice de calitate. Mai mult, Daniel Băluţă, în afară că creează aceste servicii publice de calitate, nu îi mai pune pe tineri să aleagă între o carieră şi o familie.

Citeşte şi: Marcel Ciolacu, mesaj pentru PNL referitor la comasarea alegerilor: "Eu în acest mod nu pot să lucrez"

Ne demonstrează, ca şi primar, că împreună cu Ministerul Sănătății că pot crea o infrastructură astfel încât cariera şi familie să crească concomitent. Tinerii care pleacă sunt plus valoarea noastră, iar această plus valoare se regăsește în alte economii europene.

Maternitatea este o investiție de 50 de milioane de euro. Chiar dacă investiția a pornit pe bugetul Sectorului 4, va fi transferată pe fonduri europene pentru că merită", a declarat Marcel Ciolacu. 

×
Cele mai noi știri pe ANTENA 3 CNN
» Vezi toate știrile
Parteneri
Cinci oameni, dintre care doi copii, au murit pe loc într-un accident, în Suceava
x close