Criza de medicamente nu este o problemă specific românească, ci se manifestă la nivelul întregii Uniuni Europene, iar în România s-au luat măsuri concrete care să ducă la rezolvarea acestei crize şi la încurajarea producerii şi comercializării de medicamente pe piaţa românească, a declarat joi la Timişoara ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila.
"România a trecut mult mai bine decât marea majoritate a ţărilor europene de perioada sezonului gripal, iar acele lipsuri de medicamente antitermice şi antivirale au fost extrem de reduse, au fost produse similare în cantităţi suficiente, cu foarte mici sincope, dar am reuşit să le rezolvăm.
Avem un foarte bun parteneriat atât cu industria producătoare cât şi cu Colegiul Farmaciştilor, iar măsurile pe care le-am propus de reglare a taxei clawback şi de aliniere a preţurilor pentru medicamentele generice, medicamentele ieftine, sperăm să fie acceptate.
Sunt răspunsuri care vor duce cu siguranţă la prezenţa acestor produse pe piaţa românească", a afirmat Alexandru Rafila, într-o conferinţă de presă.
Citeşte şi: Ministrul Sănătății vrea ca antibioticele să fie mai greu accesibile: ”Suntem pe primele locuri în privința bacteriilor multirezistente”
Ministrul Alexandru Rafila a subliniat că el nu interzice accesul la antibiotice, ci doreşte ca pacienţii să fie trataţi cu antibiotice atunci când este nevoie, atât timp cât este nevoie şi cu antibioticul de care este nevoie.